Trei scandalagii, arestați după ce s-au luat la bătaie și au incendiat o terasă

Trei scandalagii, arestați după ce s-au luat la bătaie și au incendiat o terasă
| Foto: HEPTA

Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați din comuna Luna, care s-ar fi agresat fizic reciproc, iar doi dintre aceștia ar fi incendiat corpuri de mobilier aflate pe terasa unui imobil.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore, trei bărbați din comuna Luna, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.

"La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Câmpia Turzii, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, au pus în aplicate trei mandate de aducere, pe numele unor bărbați din comuna Luna, cercetați pentru săvârșirea infracțiuni de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.

În fapt, cei în cauză sunt bănuiți de faptul că, la data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, în urma unei stări conflictuale derulate în localitatea Gligorești, s-ar fi agresat fizic reciproc, iar mai apoi doi dintre aceștia ar fi incendiat corpuri de mobilier aflate pe terasa unui imobil.

În baza probatoriului administrat, aceștia au fost depistați și reținuți de polițiști, urmând a fi prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda în vederea luării unei măsuri preventive", au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza