Doi clujeni s-au trezit cu cătușe după ce a fost prinși cu probleme la volan. Unul conducea mangă prin Grigorescu

Doi clujeni s-au trezit cu cătușe după ce a fost prinși cu probleme la volan. Unul conducea mangă prin Grigorescu

Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat băut la volan, iar altul pentru că șofa fără permis.

Vineri seara, în jurul orei 19.40, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca l-au oprit în trafic, pe strada Donath, pe un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat o concentrație de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri au dispus reținerea acestuia pentru o perioada de 24 de ore.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, ieri, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 23 de ani, depistat în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere.

Acesta a fost depistat în jurul orei 11.30, pe DN 1F E81, în afara localității Mera.

"Sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunii de  conducere a unui vehicul fără permis de conducere", au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Comenteaza