Un poliţist din Câmpia Turzii, implicat într-un scandal în care trei tineri au fost agresaţi

Un poliţist din Câmpia Turzii, implicat într-un scandal în care trei tineri au fost agresaţi
Un poliţist din Câmpia Turzii, angajat al Serviciul Judiciar din cadrul IPJ, a fost implicat în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un scandal în fața clubului Armaghedon din localitate. Pe numele acestuia a fost depusă o plângere care a fost trimisă spre soluţionare, conform prevederilor legale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Agentul de poliție și-ar fi ajutat fiul să se răzbune pe cel care i-a furat iubita. În urma scandalului, doi tineri tineri şi fata în cauză au fost bătuţi.

"La Poliţia municipiului Câmpia Turzii au fost depuse două plângeri penale privind pe V. Rareş Nicolae, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri şi alte violenţe şi vătămare corporală, respectiv o plângere penală privind pe V. Nicolae, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Din cercetările efectuate a reieşit că, la data de 28.07.2013, ora 03.30, în urma unor dispute mai vechi, O. Bazil, din comuna Luna, judeţul Cluj, a fost agresat de către V. Rareş-Nicolae, din Câmpia Turzii. De asemenea, suspectul l-a lovit şi pe B. Mihai Dan, din Câmpia Turzii, care încerca să îi acorde primul ajutor victimei. La faţa locului se afla şi O. Cristina Susana, care ulterior a depus plângere prealabilă privind săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe de către V. Nicolae, agent de poliţie la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj. Poliţistul face parte din Poliţia Judiciară, iar conform prevederilor legale plângerea a fost trimisă spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Având în vedere aspectele disciplinare sesizate, la 29.07.2013 şeful inspectoratului a dispus cercetarea prealabilă a poliţistului. După finalizarea cercetărilor se vor dispune măsuri legale, conform competenţei", se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

 

Comenteaza