Un tânăr a fost prins drogat la volan prin Cluj și a ajuns în fața instanței. Ce au decis judecătorii
- Scris de Nicu Mitrea
- 07 Apr 2025, 16:12
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost adus recent în fața instanței din Gherla, după ce a fost depistat conducând sub influența substanțelor interzise, într-un incident petrecut în urmă cu aproximativ un an.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 21:00, pe strada Hășdății din municipiu, când polițiștii au oprit pentru control un autoturism. Tânărul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Însă, la testarea pentru droguri, rezultatele au indicat prezența substanței THC.
Ulterior, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Analizele toxicologice efectuate de Institutul de Medicină Legală au confirmat prezența THC-ului și a unei alte substanțe psihoactive, 2-MMC, în organismul acestuia, conform Gherlainfo.
În timpul audierilor, tânărul a recunoscut că fumase cannabis cu doar două ore înainte de a fi tras pe dreapta de polițiști, susținând că a primit țigara de la o persoană necunoscută.
Apărarea a cerut achitarea, invocând lipsa unor probe certe care să arate că șoferul nu era apt să conducă în momentul respectiv. Totuși, ancheta a relevat că substanțele identificate pot afecta grav capacitățile cognitive și motorii ale unei persoane, punând astfel în pericol siguranța rutieră.
Magistrații au decis, la termenul din martie, să-l condamne pe tânăr la un an de închisoare, pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de doi ani. În plus, inculpatul va trebui să participe la programe de reintegrare socială și să efectueze 70 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Primăria Gherla, fie la Primăria Iclod.
Hotărârea poate fi contestată în termen de zece zile de la comunicare.