Ungaria termină de ridicat al doilea gard. Viktor Orban: "Oamenii din Austria şi Germania pot să doarmă liniştiţi"

Ungaria termină de ridicat al doilea gard. Viktor Orban:
Gardul care se construieşte la frontiera sudică a Ungariei, va fi terminat până la sfârşitul lunii mai şi va împiedica pătrunderea mulţimilor de imigranţi ce sosesc dinspre Turcia.

"Oamenii din Austria şi Germania pot să doarmă liniştiţi pentru că ungarii vor proteja frontierele externe ale Europei", a afirmat Orban pentru postul de radio Kossuth.

Potrivit Mediafax, premierul ungar a recţionat în faţa suspendării parţiale a acordului imigraţiei dintre Turcia şi Uniunea Europeană.

El a subliniat faptul că anterior a susţinut că UE trebuie să ajungă la un acord cu Turcia, adăugând că în acelaşi timp că "punerea securităţii noaste exclusiv în mâinile lor nu a reprezentat o politică inteligentă".

"Să punem securitatea noastră în mâinile Turciei, în timp ce noi îi supărăm, atacăm şi criticăm este şi mai puţin inteligent", a adăugat acesta.

Orban a afirmat că acesta a fost motivul pentru care a solicitat construirea gardurilor cu "forţă totală", în acelaşi timp în care acordul cu Turcia era în aplicare.

Potrivit unei decizii luate marţi de CEDO, Ungaria a deţinut în mod ilegal doi imigranţi extracomunitari într-o zonă de tranzit situată la frontiera cu Serbia, decizia riscând să afecteze planul Guvernului Viktor Orban de a deţine zeci de mii de solicitanţi de azil.

Comentând asupra acestei decizii, Orban a afirmat că : "Ungaria a fost dată în judecată de o organizaţie internaţională finanţată parţial de George Soros, care a sfârşit în cele din urmă prin a câştiga procesul, cu alte cuvinte, tribunalul a pedepsit un stat ce se supune legilor".

El a adăugat că: "Uniunea Europeană ar trebui să-şi menţină scopul de a păstra imigranţii în afara continentului şi de a-i separa de adevăraţii refugiaţi din afara frontierelor europene".

 

Comenteaza