News alert Valentin, copilul mâncat de viermi din Dej, s-a stins din viaţă

Valentin, copilul mâncat de viermi din Dej, s-a stins din viaţă
| Foto: Dejeanul

În urmă cu două săptămâni, cazul copilului din Dej care a fost mâncat de viermi de viu a îngrozit opinia publică şi autorităţile. Cel mai grav este că acest lucru se întâmpla în timp ce în aceeaşi casă locuiau şi trei adulţi: mama copilului, bunica lui şi noul iubit al mamei.

Cazul băiatului de 9 ani de la Dej i-a îngrozit până şi pe medici şi pe poliţişti, iar neglijenţa femeii care i-a dat viată şi ar fi trebuit să îl protejeze este una greu de imaginat. Cu trei adulţi în apartament, Valentin a fost pur şi simplu ignorat şi lăsat să se stingă tot mai mult de la o zi la alta.

Copilul avea răni adânci, infectate, mâncate de muşte şi de viermi pe aproape întregul corp. În timp ce băiatul se zbate să supravieţuiască într-un spital din Cluj, mama lui a fost arestată preventiv şi este cercetată pentru tentativă de omor.

Băiatul fusese transportat la spital în comă, mâncat de viermi şi muşte, cu unele părti ale corpului în putrefacţie. De atunci până astăzi, medicii Spitalului de Pediatrie din Cluj au încercat tot posibilul să îl salveze, dar din nefericire, în cele din urmă s-au declarat înfrânţi – astăzi, Valentin, a încetat din viaţă. 

Medicii nu i-au dat multe şanse de supravieţuire încă de la început, fiind conectat la aparate. Copilul a avut câteva respiraţii spontane zilele trecute, dar nu suficiente cât să poată  fi deconectat de la aparatele ATI. Medicii au renuntat la medicamentele care îl sedau pentru a-i face mai multe investigaţii, iar verdictul lor a fost: leziuni neurologice grave, iar în cazul în care Valentin ar fi supravieţuit şansele erau să rămână o “legumă”, scrie Dejeanul.

Mama lui Valentin, Fuleki Erszebet, a fost reţinută de politişti încă din ziua în care s-a descoperit fapta. Judecătorii clujeni au arestat-o preventiv pentru 30 de zile. Săptămâna trecută, femeia a cerut sa fie cercetată în stare de libertate, dar magistraţii Curtii de Apel Cluj au respins cererea acesteia.

Femeia este cercetată pentru tentativă de omor. Cel mai probabil, judecătorii vor schimba acum fapta în omor.

Citeşte şi: Cum arată casa din Dej, în care un copil de 9 ani era mâncat de viermi şi putrezea de viu lângă trei adulţi

Comenteaza