E arheolog şi încearcă să facă lumină asupra istoriei recente a ţării. Gheorghe Petrov, cercetător la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, caută mai mulţi ani, împreună cu echipa de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, gropile unde au fost îngropaţi disidenţii anticomunişti şi care au primit, în cele mai multe cazuri, un glonţ în ceafă.
Cum vedeţi, în lumina descoperirilor dvs, regimul comunist până în 1989?
Din prisma experienţei şi a cunoştinţelor acumulate, a informaţiilor la care am avut acces, multe obţinute prin investigaţii şi anchete derulate în teren printre victime şi călăi, regimul comunist a fost o formulă politică impusă ilegal şi pe nedrept poporului român. A fost un regim antiromânesc, contrar tradiţiilor şi specificului nostru naţional. Un regim impus pe fondul contextului politic internaţional, o rezultantă a înţelegerilor mai marilor lumii care au ieşit învingători în războiul al doilea mondial. Noua organizare politică s-a plămădit prin teroare, şantaj, ameninţare, lipsire de libertate şi drepturi, totul culminând cu omorul. Schimbarea regimului a însemnat eliminarea din viaţa socială, economică, politică şi religioasă a ţării a unor întregi categorii de oameni care făcuseră ceva pentru ţară şi popor, mulţi fiind adevărate repere naţionale de morală, inteligenţă şi conduită.
Niciodată România nu va mai fi în stare să mai aibă vreodată astfel de oameni. Elita umană a ţării a fost vremuri spulberată şi distrusă prin detenţie şi moarte în temniţe şi lagăre de muncă, sau prin suprimarea fizică a unui număr încă nedefinit de persoane, executate fără judecată. În primele sale două decenii de existenţă regimul comunist a fost unul criminal, principalul său inamic fiind însuşi poporul român. După aceea, teroarea a continuat, doar formele şi metodele s-au modernizat. Situaţia anormală în care se află încă România după consumarea unei aşa-zise Revoluţii conduse şi înfăptuite de către comunişti se datorează în cea mai mare măsură stărilor de lucruri, intereselor şi influenţelor venite din comunism şi oamenilor care au slujit, din convingere sau din interes, acest regim.
Cum caracterizaţi munca dvs. de căutare a victimelor Securităţii şi a torţionarilor? Cum colaboraţi cu instituţiile unde aţi putea găsi răspunsuri? Vi se pun piedici?
Iniţial s-a dorit ca această instituţie să funcţioneze în subordinea Preşedinţiei României, însă nu a dorit preşedintele Traian Băsescu, care a transmis prin intermediul unui consilier că nu este interesat de proiect. În schimb, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a avut receptivitate. Instituţia avea rang de agenţie guvernamentală, situaţie în care se află şi astăzi. Am fost îndepărtat imediat după ce întreaga conducere (Marius Oprea, Stejărel Olaru, Iulia Hossu Longin) a fost demisă sau obligată să-şi dea demisia de către guvernarea Băsescu - Boc. Imediat a fost instalată o nouă conducere, care din punct de vedere profesional şi moral nu avea ce căuta acolo.
Plecarea mea s-a datorat faptului că nu s-a mai dorit continuarea investigaţiilor care priveau crimele înfăptuite de către organele de represiune ale regimului comunist, identificarea şi descoperirea victimelor, căutarea şi stabilirea celor care au ordonat şi înfăptuit omorurile, precum şi sesizarea Parchetelor Militare în legătură cu aceste crime. Cât timp am funcţionat la acest institut mi-am luat rolul în serios, am început să cutreier ţara în căutarea mai ales a celor care au fost ucişi de Securitate fără a fi judecaţi, am contactat rude şi urmaşi de-ale victimelor, martori contemporani cu evenimentele, am restabilit fapte şi întâmplări, organizând adevărate expediţii de căutare, identificare şi recuperare a rămăşiţelor pământeşti a celor ucişi şi îngropaţi aiurea. Implicit, m-a interesat foarte mult să obţin informaţii despre cei care au săvârşit crime, să ajung să aflu dacă aceştia sunt decedaţi sau mai trăiesc, să le cunosc locurile de domiciliu la cei din urmă şi să intru în legătură cu ei.
Am avut discuţii cu mulţi securişti care au anchetat, au torturat sau chiar au apăsat pe trăgaciul armei. Numele unora şi descrierea faptelor lor s-au regăsit în adresele oficiale pe care le înaintam instanţelor de cercetare penală. Pe lângă arheolog am devenit, fără voia mea, detectiv, poliţist sau chiar procuror. Toate cazurile pe care le-am descoperit şi instrumentat au ajuns să fie preluate pentru continuarea cercetărilor de către Parchetul Militar Teritorial Bucureşti, singura structură de cercetare penală pe linie militară care deţine legal competenţa asupra cazurilor de omoruri săvârşite de cadre militare asupra persoanelor civile. Rezoluţiile în anumite dosare sunt amânate nepermis de mult, cercetările ulterioare în teren nu se fac aşa cum trebuie, iar dacă mai sunt vinovaţi de crimă în viaţă, parcă se aşteaptă voit ca aceştia să treacă în nefiinţă.
Există angajaţi ai Securitaţii implicaţi în mod activ în viaţa publică din Cluj?
Multe cadre care se aflau angajate în Securitate la aşa-zisa Revoluţie şi-au continuat activitatea şi pe mai departe în cadrul noii instituţii, numite Serviciului Român de Informaţii. În Cluj există un număr considerabil de foste cadre de Securitate cu statut de pensionari, câţiva ajunşi la o vârstă venerabilă, fiind din generaţia celor care au fost încadraţi la Securitate în anii `50. Desigur, şi la Cluj mulţi dintre foştii securişti care au părăsit sistemul în diferite perioade de timp, înainte sau după 1989, au reuşit să-şi continue activitatea în alte domenii aparţinătoare mai ales mediului civil, fie în unităţi sau societăţi de stat, fie în sistemul privat după ce acesta a început să funcţioneze. M-au interesat doar persoanele care mai trăiesc şi care au fost implicate sau deţin informaţii despre crime săvârşite în zona de competenţă a fostei Regionale de Securitate Cluj.
Au fost pedepsiţi autorii?
În marea lor majoritate, victimele au fost îngropate aiurea, în munţi, pe dealuri şi câmpii, pe maluri de ape sau chiar în bătătura unor drumuri, mormintele lor nefiind niciodată marcate cu semne distinctive. În ceea ce priveşte o statistică a cazurilor de victime investigate de mine, sunt 13 locaţii în care am găsit 21 de persoane ucise prin împuşcare, acestea fiind înhumate în gropi individuale cu o singură victimă (opt cazuri) sau în gropi comune cu două victime (trei cazuri), cu trei victime (un caz) sau cu patru victime (un caz). Aceste acţiuni au avut loc pe teritoriul a şapte judeţe: Alba, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Satu Mare şi Sălaj.
Urmează cazurile de victime a căror morminte le-am căutat în teren pe baza unor documente şi mărturii orale, pe care nu am reuşit încă să le găsesc: 22 de persoane, ucise în opt locaţii pe teritoriul a cinci judeţe (Alba, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara şi Maramureş). A doua mea direcţie de cercetare a fost îndreptată spre identificarea şi localizarea locurilor unde au fost îngropate trupurile foştilor deţinuţi politici, care au murit sau au fost ucişi în timpul detenţiei din unele penitenciare sau lagăre de muncă. Am întreprins cercetări în Cimitirul Săracilor din Sighet, la Râpa Robilor din Aiud, în fostul cimitir al închisorii din Târgu-Ocna. Aici am identificat şi cercetat câteva zeci de morminte, din care o parte aparţin unor foşti deţinuţi politici. Încă nu am cunoştinţă de vreun securist, presupus sau dovedit a fi autor de crimă, care să fi fost pedepsit pentru faptele săvârşite.
Nici pentru cazurile investigate de mine nu ştiu ca cineva să fi fost tras la răspundere. Fiind vorba de persoane în vârstă, nu mă aşteptam la anchete şi procese, dar speram ca cei bănuiţi de omor, dacă se mai află în viaţă, să fie măcar căutaţi şi audiaţi de un procuror în vederea stabilirii adevărului asupra faptelor petrecute. Am cunoştinţă doar despre o singură declaraţie pe care un procuror militar de la Bucureşti a luat-o în 2009 unui fost ofiţer de Securitate, care a omorât trei oameni într-o acţiune ordonată de către superiorii lui în 1949 la Nepos, în Bistriţa-Năsăud. Este vorba de Liviu Pangraţiu din Cluj, colonel în rezervă, care a murit anul trecut, la 92 de ani. Victimele acestui individ le-am descoperit într-o groapă comună aflată pe un vârf de deal, fiind deshumate pe cale arheologică în aprilie 2009.
