Veşti bune pentru Cluj! Când vom circula pe autostradă între Turda şi Aiud FOTO/VIDEO

Veşti bune pentru Cluj! Când vom circula pe autostradă între Turda şi Aiud FOTO/VIDEO
A fost rezolvat principalul blocaj birocratic de pe lotul 4 al Autostrăzii A10 Sebeș - Turda (între nod Turda și nod Decea).

"Avem încă o veste excelentă! S-a emis autorizația de construire pentru zona Lacului Stejeriș, principalul blocaj birocratic rămas de rezolvat pe lotul 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda (între nod Turda și nod Decea).

Așa cum se poate observa și din cea mai recentă filmare aeriană a acestui tronson, constructorul este aproape de finalizarea lucrărilor pe zone extinse ale autostrăzii. Informațiile primite pe surse de pe loturile 4 (Porr) și 3 (Tirrena Scavi) ale A10 ne dau speranțe că în luna octombrie 2017 vom putea circula pe autostradă între nod Turda și nod Aiud, o distanță de aproximativ 25 km.

Distanța de 3,75 km dintre nodul Aiud și limita cu lotul 2 (un fel de centură a orașului Aiud) va putea fi folosită abia în momentul finalizării lotului 2 (Aktor)", au scris reprezentanţii Asociaţiei ProInfrastructura pe Facebook. 

Autostrada Sebeș-Turda:

Lot 1 - 17,0 km - de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului
Constructori: asocierea Impresa Pizzarotti - Pomponio
Cost: 541 mil. lei, fără TVA

Lot 2 - 24,3 km - de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud
Constructori: asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Cost: 549 mil. lei, fără TVA.

Lot 3 - 12,5 km - de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea
Constructori: asocierea Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua
Cost: 420 mil. lei, fără TVA

Lot 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până în Turda
Constructori: asocierea Porr Construct - Porr Bau
Cost: 470 mil. lei, fără TVA

Amintim că iniţial toate loturile de la A10 au avut ca termen de dare în folosinţă sfârşitul lui 2016, însă s-au produs întârzieri importante din cauza lipsei avizelor obligatorii pentru construire.

Comenteaza