Video Violenţe la protestul diasporei. Peste 60 de plângeri, depuse la Parchetul Militar împotriva jandarmilor

Violenţe la protestul diasporei. Peste 60 de plângeri, depuse la Parchetul Militar împotriva jandarmilor

Procurorii militari au înregistrat, până în prezent, 63 de plângeri depuse de către protestatari împotriva jandarmilor, care sunt acuzaţi ar fi intervenit într-un mod abuziv la mitingul din 10 august.

Procurorii militari au primit, până marţi dimineaţă, 63 de plângeri de la participanţii la protestul din 10 august, a confirmat reprezentantul Parchetului Militar, Ionel Corbu. Protestatarii au reclamat modul în care au intervenit forţele de ordine la protestul din 10 august, când au fost rănite peste 400 de persoane. Între persoanele care au avut nevoie de îngrijiri medicale, se numără şi doi jandarmi, în prezent spitalizaţi.

 

12 jandarmi se află la INML pentru a obţine certificat medico-legal


Jandarmeria Română a precizat că 12 jandarmi se află, marţi dimineaţă, la Institutul de Medicină Legală, pentru a cere eliberarea unui certificat medico-legal, după ce au fost răniţi la protestul din 10 august.

 

Comenteaza