Vizita cancelarului Germaniei la Cluj, aproape ignorată de presa germană

Vizita cancelarului Germaniei la Cluj, aproape ignorată de presa germană
O singură publicaţie germană reflectează, foarte pe scurt, vizita cancelarului Germaniei la Cluj, pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Babeş-Bolyai.
Celelalte publicaţii germane au trecut foarte succint în revistă vizita cancelarului german în România, trimiterile fiind făcute în special la întrevederile sau afirmaţiile sale de la Bucureşti. Acolo unde este amintită, vizita la Cluj este ilustrată la sfârşitul articolului, în câteva cuvinte.

Publicaţia care reflectează, tot succint, dar pe parcursul câtorva fraze, sosirea Angelei Merkel la Cluj, este Focus online.

“În Cluj, Transilvania, cancelarul a fost recompensată pentru eforturile de a promova Europa şi pentru contribuţia ei la rezolvarea problemelor globalizării cu un titlu onorific din partea Universităţii Babeş-Bolyai. Este cele de-al şaptelea astfel de titlu pe care îl primeşte”, precizează redactorii publicaţiei respective.

“Universitatea are o abordare multiculturală: în multe facultăţi sunt oferite cursuri în română şi germană. Merkel a precizat că universitatea este un exemplu excelent a ceea ce se urmăreşte în Europa: <coexistenţa oamenilor, culturilor şi limbilor, indiferent de origine sau confesiuni”; continuă redactorii portalului german.

Redactorii publicaţiei Focus online amintesc şi faptul că în România locuiesc aproximativ 60.000 de germani.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkele a vizitat ieri România. Agenda sa a inclus întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc, la Bucureşti, dar şi o vizită la Cluj-Napoca, unde i-a fost decernat titlul Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Babeş-Bolyai.
Comenteaza