Foto Zilele Clujului: 300.000 de participanți s-au bucurat de cele patru zile de festival

Cea de-a noua ediție a festivalului „Zilele Clujului” a cuprins 100 de evenimente în 30 de locuri din oraș.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

În perioada 27 – 30 septembrie s-a desfășurat festivalul de suflet al clujenilor, Zilele Clujului. Ediția 2019 a marcat, prin evenimente și acțiuni aparte aniversarea unor instituții clujene remarcabile, care au contribuit activ la dezvoltarea orașului în ultimul secol. 

Festivalul a adus împreună 300.000 de participanți la evenimentele desfășurate în 30 de locuri din oraș. Printre activități se numără teatru, concerte, seară de muzică clasică,  activități sportive și culinare, ateliere de creație, cursuri de gătit, proiecții de film, animație stradală, expoziții și scenete istorice.

Parada Zilelor Clujului, care a adunat 2.000 de participanți, a fost și la ediția din acest an plină de culoare și efervescență,  fiind urmărită de 8.000 de spectatori. 7.000 de studenți au pornit luni, 30 septembrie, în marș, pentru a marca începerea noului an universitar și 100 de ani de învățământ românesc la Cluj.

În cadrul ediției de anul acesta seniorii clujeni au avut o zi dedicată. Pe tot parcursul zilei de 30 septembrie, la Sala Polivalentă BTArena au fost organizate o serie de activități pentru seniori: standuri informative, ateliere, spectacole, concursuri și multe altele au fost pregătite pentru a-i aduce pe seniori cât mai aproape de comunitate.

La Zilele Clujului a fost eliminat plasticul de unică folosință. Consumabilele de unică folosință (tacâmuri, pahare) din cadrul evenimentului au fost biodegradabile și compostabile, confecționate din biopolimer. Ediția din acest an s-a încheiat cu un impresionant video mapping în Piața Unirii.

Festivalul Zilele Clujului a fost organizat de Primăria Cluj-Napoca alături de peste 100 de parteneri: instituții publice, companii din sfera privată, asociații și organizații din societatea civilă, voluntari.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza