Ziua Eroilor, sărbătorită la Cluj. La ceremonie a participat şi Principele Radu

Ziua Eroilor, sărbătorită la Cluj. La ceremonie a participat şi Principele Radu
Principele Radu al României a participat, joi, la Cluj-Napoca, alături de autorităţile locale şi judeţene, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Eroilor.

Alteţa Sa Regală, colonel în rezervă, a sosit la Cluj-Napcca îmbrăcat în uniforma Armatei Române şi a asistat la ceremonia organizată în Cimitirul Eroilor.

În ceremonie fost incluse momente de rugăciune, discursuri, depuneri de coroane şi jerbe cu flori, dar şi defilarea gărzii.

"Afirmăm recunoştinţa noastră pentru cei care şi-au dat viaţa pentru gloria nepieritoare a fiinţei naţionale. Ne aflăm astăzi în Cimitirul Eroilor din cele două războaie mondiale, unde sunt înhumaţi peste 1000 de eroi români, maghiari, germani şi sovietici. În spiritul tradiţiilor europene, aducem respectul nostru pentru toate mormintele cetăţenilor străini căzuţi pe teritoriile noastre", a afrimat prefectul Ioan Vuşcan în discursul său.

Pe lângă ceremonia desfăşurată în Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, manifestări militare şi religioase similare au avut loc şi la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste de pe strada Cardinal Iuliu Hosu, la Monumentul Eroului Aviator Traian Dârjan din Cimitirul Someşeni, la Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece, dar şi în comunele Măguri Răcătău şi Feleacu.

Evenimentele au fost organizate de Instituţia Prefectului-judeţul Cluj împreună cu Divizia 4 Infanterie "Gemina", Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj, dar şi cu sprijinul primăriilor municipiului Cluj-Napoca şi ale comunelor Măguri Răcătău şi Feleacu. 

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România s-a stabilit, prin cadru legal, ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului.

Comenteaza