Ziua porţilor deschise la Curtea de Apel. Programul activităţilor

Ziua porţilor deschise la Curtea de Apel. Programul activităţilor
Cu ocazia „Zilei europene a justiţiei civile”, Curtea de Apel Cluj organizează vineri, 23 octombrie, „Ziua porţilor deschise”.

Cu acest prilej, între orele 10:00 şi 12:00 cetăţenii vor avea posibilitatea de a vizita sediul instituţiei, însoţiţi de un judecător sau de un grefier, care le va furniza şi informaţii privind diferite aspecte din activitatea instanţei. Pentru a participa la aceste tururi persoanele interesate trebuie să se adreseze Biroului de informare şi relaţii publice al Curţii, aflat în camera 92, etajul I (intrarea de pe str. Dorobanţilor).

Tot la ora 10:00 va începe programul „O zi cu judecătorul", în cadrul căruia cei mai merituoşi studenţi ai facultăţilor de drept vor însoţi un magistrat pe perioada unei zile obişnuite de lucru şi vor urmări diferite aspecte practice ale înfăptuirii actului de justiţie.

În continuare, de la ora 12:00, mai multe grupuri de elevi vor vizita instanţa, urmând a fi îndrumaţi de un judecător care le va da explicaţii şi va răspunde la întrebări. La ora 13:00, în sala de consiliu a Curţii va avea loc ceremonia de premiere a câştigătorilor concursurilor de eseuri organizate de instanţă cu temele „Rolul judecătorului în societate" şi „Justiţia şi rolul ei în societate".

În acelaşi timp, studenţii facultăţilor de drept de la universităţile din oraş vor avea la ora 14:00 o întâlnire cu judecătorii Curţii de Apel Cluj, în cadrul căreia le vor fi prezentate instanţa şi noile aplicaţii informatice dezvoltate de către departamentul specializat al acesteia.

Comenteaza