600 de morminte săpate în avans în eventualitatea unui „aflux” de decese din cauza COVID-19

600 de morminte săpate în avans în eventualitatea unui „aflux” de decese din cauza COVID-19
| Foto: captura video

Autoritățile din orașul ucrainean Dnipro au săpat peste 600 de morminte, pentru a se pregăti de posibilitatea unui număr mare de victime din cauza pandemiei de Covid-19, deși în regiunea Dnipropetrovsk din care face parte nu a fost înregistrat niciun deces, iar Ucraina a raportat până acum mai puțin de 50 de morți.

„Vor fi mai mulți”, spun edilii, care au explicat că au luat decizia după ce au discutat cu omologi de-ai lor din Italia și Spania, acolo unde numărul mare de decese au pus dificultăți în ceea ce privește funeraliile. 

Primăria din Dnipro a cumpărat 2.000 de saci speciali pentru înmormântare, pentru a limita o eventuală răspândire a infecției, scrie agenția UNIAN. Vor fi adoptate, de asemenea, noi reguli în privința înmormântărilor, în condițiile în care orașul nu are un crematoriu. 

Inițiativa primarului nu este văzută cu ochi buni de toți locuitorii. „Mai bine ne-ar da măști și ne-ar aproviziona farmaciile, că acum nu se găsește nimic. Să te apuci să sapi morminte este îngrozitor”, spune o localnică, potrivit unui reportaj video publicat de Radio Europa Liberă.

„Nimeni nu sapă morminte înainte. Nimeni. Nu e în tradiția ucraineană să faci așa”, adaugă un bărbat.

Alții spun că primarul mai bine ar avea grijă să fie pregătite spitalele, nu cimitirele.

„Mulți oameni pur și simplu nu înțeleg. Nu țin seama niciun pic nici de propria sănătate, dar și mai important, nici de cea a persoanelor cu risc”, spune, în apărarea sa, primarul Boris Filatov, un bogat om de afaceri din Ucraina. În plus, el a instituit amenzi deosebit de mari pentru cei care nu respectă măsurile de izolare, scrie Digi24.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza