Alegeri legislative în Ungaria. O coaliție formată din 6 partide încearcă să îl învingă pe Viktor Orban

Alegeri legislative în Ungaria. O coaliție formată din 6 partide încearcă să îl învingă pe Viktor Orban
| Foto: Arhiva

În Ungaria s-au deschis secţiile de vot pentru alegerile legislative, la care circa 8,2 milioane de alegători urmează să decidă dacă premierul în exerciţiu Viktor Orban, aflat la putere de 12 ani, mai primeşte sau nu încă un mandat. 

În plus, alegătorii sunt chemaţi să participe la un referendum pe tema unei legi polemice, considerată homofobă atât în interiorul, cât şi în afara ţării.

Fiecare alegător va primi trei buletine de vot: primul corespunde uneia dintre cele 106 circumscripţii din ţară, al doilea conţine lista partidelor şi al treilea este pentru referendum.

Ultimele sondaje indicau o egalitate de 47% între partidul ultranaţionalistului Orban, Fidesz, şi coaliţia "Uniţi pentru Ungaria", din care fac parte şase partide de opoziţie, de la stânga la dreapta radicală.

Această egalitate nu ia în calcul votul ungurilor care trăiesc în afara graniţelor ţării şi care este în principiu în favoarea lui Orban.

Este posibil ca aceste alegeri să fie decise de... indecişi, care pe fondul incertitudinii provocate de războiul din Ucraina vecină ar putea miza pe continuitate.

Potrivit sondajelor, niciun alt partid nu va reuşi să depăşească pragul de 5% pentru a intra în parlament.

Numărul cetăţenilor cu drept de vot este ceva mai mare de 8,2 milioane, din care 7,7 milioane votează în Ungaria, iar 450.000 o vor face în străinătate.

Tot duminică, ungurii votează într-un referendum privind comunitatea LGBT. Plebiscitul se referă la o lege care a fost concepută iniţial pentru a lupta împotriva abuzurilor faţă de minori şi la care Fidesz a adăugat în ultimul moment clauze fără legătură cu pedofilia şi prin care se interzice să se vorbească despre homosexualitate sau schimbările de gen cu minorii, notează EFE.

Adoptarea legii a făcut Uniunea Europeană să deschidă o procedură de infringement împotriva Ungariei, deoarece consideră acest act legislativ homofob, discriminatoriu şi contrar valorilor comunitare. În ceea ce-l priveşte, guvernul ungar susţine că vrea doar să-i protejeze pe minori.

Pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie de o participare minimă de 50%, însă o eventuală invalidare a sa nu înseamnă automat că legea - deja în vigoare - va înceta să se mai aplice.

Secţiile de vot vor fi deschise până la ora locală 19:00, când va începe numărătoarea voturilor.

Potrivit agenţiei dpa, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a trimis pentru acest scrutin o echipă completă de 200 de oameni care vor supraveghea alegerile, o decizie extrem de neobişnuită într-o ţară membră a UE.

Un raport interimar al OSCE a menţionat deja deficienţe serioase. Raportul a ridicat îngrijorări conform cărora "funcţiile oficiale ale guvernului sunt amestecate cu activităţile de campanie sau sunt folosite necorespunzător ca instrument de campanie".

OSCE a calificat precedentele două alegeri din Ungaria, din 2014 şi din 2018, drept "libere, dar nu şi corecte". 

Comenteaza