Video Alertă la Roma: Muncitor român prins sub dărâmături după prăbuşirea unui turn aflat în apropierea Colosseumului
- Scris de Nicu Mitrea
- 03 Noi 2025, 16:54
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Un grav incident a avut loc luni, la Roma, unde un muncitor român a rămas blocat sub dărâmături după prăbuşirea parţială a unui turn medieval aflat în reabilitare.
Turnul este situat în apropierea Colosseumului, relatează Corriere della Sera, citat de News.ro.
Potrivit informaţiilor preliminare, un muncitor a fost rănit, iar alţi patru, care se aflau în vârful construcţiei, au fost salvaţi de echipele de intervenţie. Muncitorul român, prins la primul etaj al turnului, era conştient şi alert, cooperând cu salvatorii.
În timp ce pompierii încercau să pătrundă în interior printr-o fereastră pentru a-l scoate de sub dărâmături, o nouă prăbuşire s-a produs, în jurul orei locale 13:00, generând un nor dens de praf care a acoperit zona. Din fericire, nu au fost raportate victime suplimentare în urma acestui al doilea colaps.
Prima prăbuşire a avut loc în jurul orei locale 11:20 (12:20, ora României), în timpul lucrărilor de restaurare. Poliţia a izolat complet zona, interzicând traficul rutier şi pietonal, întrucât turnul se află în apropierea unor importante obiective turistice — între Colosseum şi Forumul Roman, pe celebrul bulevard Via dei Fori Imperiali.
La faţa locului s-au deplasat primarul Romei, Roberto Gualtieri, ministrul culturii, Alessandro Giuli, prefectul Lamberto Giannini, precum şi reprezentanţi ai Superintendenţei Capitoline. Oficialii s-au întâlnit cu muncitorii care au reuşit să scape nevătămaţi şi care, potrivit autorităţilor, se află în stare bună.
Turnul afectat, cunoscut sub numele de Torre dei Conti, este un monument medieval înalt de 29 de metri, construit la începutul secolului al XIII-lea de papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa. Considerat una dintre cele mai impozante fortificaţii ale Romei medievale, edificiul a fost afectat de cutremure de-a lungul secolelor, pierzându-şi jumătate din înălţime.
Clădirea nu a mai fost utilizată din 2006, când adăpostea birouri ale primăriei, şi se afla în prezent într-un amplu proces de restaurare, programat să se încheie anul viitor.











