Fiul lui Ali Khamenei, Mojtaba Khamenei, ales noul lider suprem al Iranului
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:33
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Adunarea Experților din Iran l-a ales marți pe Mojtaba Khamenei, fiul fostului ayatollah Ali Khamenei, ca viitor lider al Republicii Islamice, a anunțat marți publicația din exil Iran International, potrivit hotnews.ro.
Iran International, care a citat surse familiare cu decizia desemnării lui Mojtaba Khamenei drept noul lider suprem al Iranului, a dezvăluit că votul a avut loc sub presiunea Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice. Mojtaba Khamenei (56 de ani) a susținut public reprimarea oponenților regimului din Iran și a sprijinit o politică fermă față de dușmanii externi.
Cleric de rang mediu care predă teologia șiită la un seminar din Qom, centrul religios al Iranului, Mojtaba nu a deținut niciodată o funcție oficială în guvern, dar este cunoscut pentru influența considerabilă pe care a exercitat-o până acum în culise.
Mojtaba Khamenei a cultivat legături strânse cu Garda Revoluționară Islamică, cea mai puternică instituție militară din Iran
Se știe că Mojtaba Khamenei a cultivat legături strânse cu Garda Revoluționară Islamică (IRGC), cea mai puternică instituție militară din țară, precum și cu forța paramilitară voluntară Basij. Analiștii din afara Iranului l-au descris anterior pe Mojtaba ca fiind un „paznic” în cercul restrâns al tatălui său. În 2019, Statele Unite au impus sancțiuni asupra lui Mojtaba Khamenei, afirmând că, deși nu deținea o funcție oficială, el îl „reprezenta” efectiv pe liderul suprem.
Votul pentru alegerea succesorului lui Khamenei, desfășurat online
Adunarea Experţilor din Iran, organismul însărcinat cu alegerea următorului lider suprem al ţării, s-a reunit virtual marți, potrivit agenţiei iraniene de ştiri Fars, mai transmite hotnews.ro. Organismul ales, format din 88 de clerici de rang înalt, a ţinut reuniuni la distanţă după ce Israelul a atacat clădirile aparţinând Adunării în această săptămână.
Presa de stat a scris că atacurile americane şi israeliene au lovit complexul Adunării Experţilor din Teheran luni, iar marţi, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Effie Defrin, a confirmat un nou atac, de data aceasta asupra unei clădiri din Qom. Agenția Fars a scris că în momentul atacului israelian nu se desfăşura nicio şedinţă a Adunării în clădirea din Qom, localitate aflată la sud de Teheran, sala fiind goală.
Trump: ”Cel mai rău caz ar fi să preia conducerea cineva care este la fel de rău ca persoana anterioară”
Amintim că președintele Donald Trump a declarat marți că majoritatea celor mai bune opțiuni ale regimului pentru un nou ayatollah - inclusiv secretarul consiliului de apărare al Iranului, șeful de stat major al forțelor armate, comandantul IRGC și ministrul apărării - au fost ucise. „Cred că în cel mai rău caz ar fi să facem asta și să preia conducerea cineva care este la fel de rău ca persoana anterioară”, a spus Trump. „Nu vrem să se întâmple asta.”
Ulterior, liderul de la Casa Albă a spus că „cineva din interiorul” guvernului iranian ar putea fi cel mai potrivit să preia puterea odată ce războiul se va termina.











