Agenția Internațională pentru Energie Atomică a făcut sâmbătă apel la "reținere militară maximă" după ce Israelul a anunțat că o rachetă iraniană a lovit o zonă în care se află un centru de cercetare nucleară.
Adunarea Experților din Iran l-a ales marți pe Mojtaba Khamenei, fiul fostului ayatollah Ali Khamenei, ca viitor lider al Republicii Islamice, a anunțat marți publicația din exil Iran International, potrivit hotnews.ro.
Ministrul Energiei își schimbă poziția la o zi după ce respingea scenariul în care carburanții ar putea ajunge la 10 lei/litru.
Finalul unei vacanțe de vis s-a transformat într-o situație tensionată pentru Anca Țurcașiu și partenerul ei, Călin Șerban.
28 de elevi din județul Vrancea, plecați în vacanță în Dubai, nu pot reveni deocamdată în țară, după ce spațiul aerian al Emiratelor Arabe Unite a fost închis pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
Un număr de 35 curse către sau dinspre Israel, Dubai, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Egipt și Iordania, au fost anulate luni, ca urmare a evenimentelor din Orientul Mijlociu. Și Clujul a avut o cursă anulată.