Trump a tăiat finanţarea către Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Trump a tăiat finanţarea către Organizaţia Mondială a Sănătăţii
| Foto: profimedia

Donald Trump a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că Statele Unite nu vor mai finanţa Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi anunţă că se va face verificare privind „rolul OMS în gestionarea greşită şi răspândirea coronavirusului”, scrie Reuters.

Preşedintele a spus că, în timp ce SUA au impus restricţii de călătorie asupra Chinei în primele etape ale focarului, OMS s-a opus.

„Alte naţiuni şi regiuni care au urmat indicaţiile OMS şi şi-au ţinut graniţele deschise către China, ceea ce a accelerat răspândirea în întreaga lume", a declarat Trump. „Decizia altor ţări importante de a permite călătoriile a fost una dintre marile tragedii şi oportunităţi ratate încă din primele zile”, a mai spus preşedintele american.

Statele Unite contribuie cu cei mai mulţi bani la bugetul OMS, organizaţie din cadrul ONU cu sediul la Geneva. SUA a contribuit în 2019 cu peste 400 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din bugetul OMS.

Suspendarea finanţării era un gest anticipat, după ce Trump a fost din ce în ce mai critic faţă de organizaţie în timp ce criza globală de sănătate a continuat şi OMS a contestat măsurile luate de administraţia de la Washington, scrie Mediafax.

Comenteaza