Fiecare pas contează! RotaRUN revine la Cluj: 1.000 de alergători, o singură misiune: strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer

Fiecare pas contează! RotaRUN revine la Cluj: 1.000 de alergători, o singură misiune: strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer

Clujenii sunt chemați să alerge la RotaRUN, pe 25 aprilie 2026, cros caritabil ce are ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a secției de oncologie pediatrică de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chircuță” din Cluj-Napoca.

RotaRUN, evenimentul caritabil organizat de Clubul Rotaract Cluj-Napoca, alături de Clubul Rotary, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Transilvania și Asociația Veteranilor Militari și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, revine în 2026 pentru a strânge fonduri faza a 2-a a proiectului de reabilitare a secției de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.

Cursa care transformă pașii în speranță

Invitat la ZIUA LIVE, Matei Miko a vorbit despre implicarea sa în acest proiect și despre emoția care l-a însoțit încă de la început.

„Este o lucrare, pot să o numesc așa, începută acum trei ani, din dorința de a schimba ceva concret. Vorbim despre o secție unde imaginile sunt sfâșietoare. Sunt copii. De aceea nici nu am vrut să expunem imagini de acolo. Nu despre milă e vorba, ci despre responsabilitate”, a explicat Matei Miko.

În anul 2023 Clubul Rotary Cluj-Napoca a propus demararea unui proiect prioritar, pe durata a mai mulți ani, de susținere a dezvoltării secției de Oncologie Pediatrică al Institutului Oncologic ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.

Proiectul de reabilitare a secției de oncologie pediatrică a început la inițiativa Clubului Rotaract Cluj-Napoca, în anul 2023, în perioada în care Matei Miko era președinte. Cu sprijinul unor sponsori importanți și al comunității, prima etapă a fost deja finalizată.

„Am schimbat mobilier, paturi, am renovat, am făcut tot ce ține de condițiile decente pentru copii. Am reușit să finalizăm jumătate din proiect. Dar mai este mult de făcut”, spune Miko.

Proiectul a continuat cu faza a doua, OncoPediatrie 2, constând în dotarea cu 24 de paturi, 33 de noptiere și desigur lucrări ample de instalații, zugrăveli, pardoseli, finanțat prin RotaRun for Charity, ediția 2025, în urma căreia au fost adunate fonduri în valoare de 80.000 lei.

Împreună cu alte sponsorizări și donații primite, dar și finanțarea de către Fundația Rotary International printr-un Global Grant, fondurile totale în anul 2025 au fost de 205.000 lei. Această sumă a acoperit 60% din obiectivele propuse în faza 2 de renovare, astfel că fondurile care vor fi strânse la ediția din 2026 vor fi direcționate către finalizarea renovării saloanelor rămase ale Secției de Oncopediatrie.

RotaRUN, o demonstrație de solidaritate

Evenimentul are loc sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 10:00, pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca. Traseul, amenajat pe malul Someșului, are o buclă de 3 kilometri, iar participanții pot alege între mai multe variante: 3 km, 9 km sau alergare de anduranță de 2 ore.

„Nu e o cursă de viteză. Este o demonstrație de solidaritate. Sigur, contribuția financiară contează enorm, dar la fel de important este să arătăm că suntem alături de acei copii. Cel mai important lucru este să participe lumea. Nu trebuie să fii atlet. Poți să mergi, să te plimbi. Important este să fii acolo. Nu stați pe gânduri, înscrieți-vă și participați - acesta este sloganul”, a subliniat Matei Miko.

Înscrierile se fac online, pe site-ul oficial al evenimentului, iar kiturile de participare vor putea fi ridicate în zilele premergătoare cursei, de la cinematograful Florin Piersic.

„Nu blocăm orașul, nu încurcăm traficul. Este o alergare în natură, pe un traseu elegant, accesibil tuturor”, a explicat organizatorul.

100% din bani merg către secția în care sunt tratați copiii cu cancer

Unul dintre cele mai importante aspecte ale evenimentului este transparența totală a fondurilor.

„Le garantez alergătorilor că fiecare ban care îl donează este folosit în exclusivitate pentru scopul pe care îl anunțăm - reabilitarea secției de oncologie. Costurile de organizare sunt acoperite de sponsori. Este o chestiune de etică pentru noi”, a spus Matei Miko.

Taxele de participare sunt accesibile, cu reduceri pentru elevi, studenți și militari, tocmai pentru a încuraja o participare cât mai largă.

„A alergat ultima tură cu drapelul de luptă”

Matei Miko a vorbit și de un moment emoționant de care a avut parte la prima ediție a crosului, care l-a avut în prim-plan pe militarul Alin Danci, câștigătorul cursei lungi.

„A alergat ultima tură cu drapelul de luptă al unității și a și câștigat. Este o imagine care spune tot despre spiritul acestui eveniment”, a povestit Miko.

Mai mult, spune organizatorul evenimentului caritabil, Alin Danci a replicat acest gest și pe plan internațional, în Norvegia, în urmă cu două săptămâni, unde a câștigat o competiție militară, tot purtând drapelul.

Crossul caritabil organizat la Cluj își propune, în acest an, un obiectiv ambițios: 1.000 de participanți: Target-ul nostru este ca anul acesta să avem 1.000 de alergători. Anul trecut am avut 600. Imboldul nostru este: „Vino și tu, alergă pentru o cauză nobilă. 

Decathlon în RotaRUN

O noutate a ediției crosului din acest an este implicarea Decathlon.

„Vreau să-mi mulțumesc în mod special unui sponsor care a intrat acum - Decathlon. Intarea Decathlon în RotaRUN a fost pentru mine o bucurie mare, pentru că ei pun sigilul seriozității acțiunii. Decathlon nu se implică decât în acțiuni sportive la care verifică seriozitatea și, într-adevăr, curățenia sportivă ca și etică a evenimentului. Deci, din acest an, Decathlonul este alături de noi la acest eveniment”, a punctat Matei Miko.

 

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .