Incendiu puternic la o casă din Huedin. De la ce ar fi pornit focul
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:40
- Eveniment
- Ascultă știrea
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit situată pe strada Ecaterina Varga din orașul Huedin.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 01.20, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere.
Până la sosirea pompierilor, două persoane au reușit să se autoevacueze, iar incendiul s-a manifestat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.
De asemenea, a mai fost afectat un atelier de tâmplărie alăturat, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Forțele noastre au stins flăcările în limitele găsite, revenind la bază în jurul orei 03.55.
Potrivit ISU Cluj, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile față de o sobă.











