"Implementarea maşinilor zburătoare ar putea rezolva problema traficului"

"Implementarea maşinilor zburătoare ar putea rezolva problema traficului"

Japonezii de la NEC Corp. au creat un vehicul asemănător unei drone cu patru elice, care poate transporta pasageri. Fiind alimentat de o baterie specială vehiculul s-a înălţat 3 metri deasupra solului, unde s-a menţinut timp de un minunt, urmând ca ulterior să aterizeze în siguranţă, scrie Bloomberg.

Guvernul japonez are planuri mari în privinţa maşinilor zburătoare, dorind ca Japonia să devină principala ţară unde se vor lansa şi vor funcţiona aceste vehicule, mai ales că ţara nu a reuşit să ţină pasul cu cele mai recente tendinţe din domeniul auto, cum sunt autoturismele electrice şi serviciile de ride-hailing.

Japonia plănuieşte ca până în 2023 să se folosească de maşinile zburătoare pentru a transporta diferite mărfuri, urmând ca în 2030 să treaca la un upgrade, în urma căruia şi oamenii vor avea acces la aceste vehicule. Odată ce oamenii se vor putea deplasa cu ajutorul acestei tehnologii, Japonia va reuşi să rezolve problema traficului congestionat cu care se confruntă la momentul actual.

„Japonia este o ţară foarte puternic populată, iar asta înseamnă că implementarea maşinilor zburătoare ar putea rezolva problema traficului. Ne poziţionăm ca furnizor de mobilitate aeriană, oferind date despre locaţiile de zbor şi construind infrastructura de comunicaţii de care se vor folosi maşinile zburătoare”, a declarat Kouji Okada, liderul proiectului.

În ultimii ani, în Japonia s-a dezvoltat o mică comunitate care susţine dezvoltarea maşinilor zburătoare, şi care consideră că în această ţară există suficienţi oameni specializaţi în inginerie, pentru a se putea încuraja dezvoltarea unei industrii globale a automobilelor zburătoare. Mica comunitate este optimistă atât în ceea ce priveşte expertiza, cât şi în ceea ce priveşte mediul, care ar permite dezvoltarea unei astfel de industrii.

Companiile cu capital de risc din Japonia au creat un fond specializat, cunoscut şi sub numele de Drone Fund, care este dedicat investiţiilor în proiectele privind maşinile zburătoare.

Potrivit lui Kouji Okada, NEC Corp., nu plănuieşte să se ocupe de producţia în masă a autovehiculelor zburătoare, în schimb Cartivator, partenerul de proiect al japonezilor de la NEC, va prelua această iniţiativă începând cu anul 2026.

Comenteaza