Jasper van der Werff a revenit la antrenamente după 7 luni. Cum a trecut fundașul peste perioada de inactivitate
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:12
- Sport
- Ascultă știrea
Jucătorul elvețian în vârstă de 26 de ani a fost măcinat de accidentări de la sosirea sa la Universitatea Cluj, în iunie 2024.
În urmă cu 7 luni, în timpul unui Derby al Clujului în play-off-ul Superligii, Jasper van der Werff a părăsit gazonul și a mai revenit pe teren abia în urmă cu câteva zile. Fundașul a trecut printr-un lung proces de vindecare și recuperare în ultimele 7 luni.
Elvețianul a povestit prin ce a trecut în această perioadă, cum a reușit să își mențină motivația și cine i-a fost alături în lunile petrecute departe de gazon.
"Mă simt foarte fericit că în sfârșit m-am întors. A fost o perioadă dificilă, o perioadă lungă. A fi din nou pe teren este cel mai frumos lucru pentru mine și sunt foarte fericit. O perioadă de accidentare este întotdeauna grea, pentru că munca ta este să joci, să ajuți echipa, iar acum, pentru o perioadă lungă, nu am putut face asta. Așa că nu a fost ușor, dar momentele dificile formează puterea.
Cred că la început, după operația mea, nu a fost ușor. Am avut o cicatrice mare și nu puteam să merg, iar de data aceasta nu a fost atât de ușor. Dar după aceea, am progresat pas cu pas, a mers mai bine. Am avut aceste aceste accidentări sau aceste perioade și în trecut, așa că am puțină experiență în acest sens.
Motivația mea de a reveni și de a juca cu echipa pentru a câștiga meciuri a fost foarte mare. Așa că am muncit mult, am muncit ca un om nebun. Deci da, am avut o mare motivație să revin. Am realizat că am avut mult sprijin în club și în familia mea, așa că am avut mulți oameni ca sprijin și sunt recunoscător pentru asta.
Desigur, poți lua întotdeauna ceva pozitiv din aceste perioade dificile. Cred că încep să fiu mai atent la corpul meu. Acest lucru este foarte important ca sportiv. Cred că asta este ceva ce am învățat și, de asemenea, din nou, mentalitatea ajută în acel caz. Acestea sunt două lucruri pe care cred că le-am îmbunătățit în acel timp", a povestit fundașul pentru site-ul oficial al clubului clujean.
De la sosirea sa la Universitatea, elvețianul a jucat în 13 partide și a oferit un assist.











