Experimentatul jucător al formației din Gruia speră să se recupereze cât mai repede după operație.
Un tată a doi copii a suferit o operaţie de alungire a membrelor pentru a-şi mări înălţimea de la 1,80 m la aproape 2 m, după ce a decis că picioarele sale sunt „prea scurte" pentru corpul său.
Investiția care urmează a fi realizată la Spitalul de Recuperare din Cluj are o valoare totală de 15.339.077 lei, iar proiectul urmează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Investiția are o valoare totală de peste 15 milioane de lei, iar proiectul urmează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Deși medicii i-au spus după operație decarului ”CFR”-ist, Ciprian Deac, că are nevoie de 7 până la 9 săptămâni pentru a se recupera, profesionistul Deac a început recuperarea la 4 săptămâni de la intervenție.
Atacantul e nemulțumit de modul în care conducerea clubului din Gruia s-a comporat în ultimele luni.
Căpitanul formației din Gruia speră la o revenire cât mai rapidă pe gazon, după ce a fost supus unei operații de apendicită.
Dan Petrescu s-ar putea baza pe unul dintre preferații săi la meciul decisiv pentru calificarea în primăvara europeană.
După un an de absență, Brian Lemac, care s-a remarcat în tricoul "Șepcilor roșii" în Liga a IV-a, a revenit pe gazon și a reușit să înscrie într-un joc de pregătire. Atacantul suferise o accidentare gravă, care pe alți mulți fotbaliști i-a obligat să atârne definitiv ghetele în cui.
Fotbalistul în vârstă de 22 de ani al Universității Cluj a părăsit terenul după doar 44 de minute în prima etapă din sezonul regulat al Superligii.
Recomandări: