Cazul Boné Ferenc. Profesorul criminal din Cluj rămâne în arest preventiv

Cazul Boné Ferenc. Profesorul criminal din Cluj rămâne în arest preventiv

Instanța Tribunalului Cluj a dispus, luni, prelungirea arestului preventiv pe o perioadă de încă 30 zile pentru Boné Ferenc, profesorul clujean care și-a ucis iubita, pe Molnár Beáta.

Boné Ferenc rămâne în arest preventiv. Decizia a fost luată luni de Instanța Tribunalului Cluj, care a admis sesizarea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi în consecinţă a dispus prelungirea arestului preventiv pe o perioadă de 30 zile, începând cu 26 iulie, până în 24 august inclusiv. Decizia poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare. Acesta se află în Arestul IPJ Sălaj, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor.

Bărbatul a fost reținut la finalul lunii mai după ce și-ar fi strangulat iubita și i-ar fi aruncat cadavrul într-un sat din Bihor. Acesta a fost găsit după câteva zile ascuns într-un vagon dezafectat, în Oradea. 

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 43 de ani a sugrumat-o pe tânăra de 30 de ani, cu care plecase într-o excursie la Vălul Miresei, deoarece a cerut-o în căsătorie, dar ea l-a refuzat și a vrut să se întoarcă la Cluj-Napoca. 

Cadavrul tinerei Molnár Beáta a fost găsit împachetat în saci menajeri, la marginea satului Corniţel din comuna Borod, judeţul Bihor, la câteva zile după ce femeia a fost dată dispărută.

Boné Ferenc nu este la prima "abatere". Bărbatul, fost cadru cadru didactic al Facultății de Arte Film, Fotografie și Media de la Universitatea Maghiară Sapientia Transilvania (EMTE) din Cluj-Napoca, a fost concediat după ce, pe 30 iunie 2020, şi-a agresat fosta prietenă în plină stradă în centrul Clujului. De altfel, potrivit portalului instanțelor de judecată, pentru acest fapt, Boné a și fost condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare, dar și la tratament pentru eliminarea cauzelor ce provoacă violenţa.

Camerele de supraveghere au înregistrat, atunci, atacul extrem de violent al bărbatului, care şi-a lovit victima cu pumnii şi picioarele, iar apoi a dat-o de câteva ori şi cu capul de pavaj. În urma bătăii, Boné a fost concediat, s-a ales cu dosar penal pentru loviri, a fost reţinut, iar pe numele lui s-a emis şi un ordin de restricţie.

Pe 3 martie anul trecut, el a fost condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, plus 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Totodată, instanţa i-a impus bărbatului să frecventeze un program de reintegrare socială, dar şi unul de consiliere psihologică "în vederea identificării şi eliminării cauzelor care generează violenţa" în comportamentul său. 

Comenteaza