Breaking news CCR a amânat pentru a cincea oară decizia privind pensiile magistraților

CCR a amânat pentru a cincea oară decizia privind pensiile magistraților

Curtea Constituțională a României (CCR) s-a reunit miercuri într-o nouă ședință dedicată reformei pensiilor de serviciu ale magistraților, un dosar extrem de controversat pe care premierul Ilie Bolojan insistă să îl finalizeze.

Este a cincea încercare a judecătorilor constituționali de a lua o decizie în această cauză.

La ședință a participat și judecătorul Gheorghe Stan, aflat anterior în concediu legal. Prezența sa era necesară deoarece legea obligă ca toți judecătorii care au luat parte la dezbateri să fie prezenți și la deliberări. Regulamentul Curții prevede că, în lipsa unuia dintre aceștia, pronunțarea trebuie amânată și consemnată într-o încheiere motivată, conform Mediafax.

Între timp, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a cerut CCR să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la statutul magistraților și compatibilitatea reformei cu dreptul european.

Potrivit instanței supreme, măsurile analizate ar putea încălca principii fundamentale ale dreptului UE – proporționalitatea, egalitatea, securitatea juridică și protecția încrederii legitime – criterii esențiale atunci când sunt modificate garanțiile de independență ale justiției. CJUE s-a pronunțat în trecut pe spețe similare în Polonia și Ungaria.

Pe 5 decembrie 2025, ÎCCJ a sesizat oficial neconstituționalitatea legii privind pensiile speciale promovate de Guvern. Instanța susține că actul normativ:

  • discriminează magistrații față de alte categorii cu pensii de serviciu,
  • afectează independența justiției,
  • elimină, practic, pensia de serviciu pentru această categorie,
  • contravine standardelor stabilite prin jurisprudența CJUE și CEDO,
  • conține termeni ambigui și lacune normative.

Judecătorii mai arată că, din peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, aproximativ 90% aparțin sistemului de apărare și ordine publică (militari, polițiști, servicii speciale). Magistrații și alte categorii profesionale însumează peste 10.000 de persoane.

Bugetul anual pentru toate pensiile de serviciu (cu excepția pensiilor militare) a fost de aproximativ 2,2 miliarde de lei, în timp ce pensiile militare au depășit 14 miliarde de lei în 2024.

În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut, iar pensionarea este posibilă după 25 de ani vechime, chiar și la 48-49 de ani.

Proiectul de lege pentru care premierul și-a angajat răspunderea pe 2 decembrie aduce modificări majore:

  • pensia va fi calculată la 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă,
  • perioada de tranziție crește la 15 ani,
  • vârsta de pensionare va urca treptat până la 65 de ani, țintă estimată pentru 2042,
  • pensionarea anticipată rămâne posibilă doar după 35 de ani vechime și va fi penalizată cu 2% anual până la vârsta standard.
Comenteaza