News alert Dosar de proxenetism la Câmpia Turzii. Doi tineri făceau bani de pe urma "prestațiilor" unei minore de 16 ani

Dosar de proxenetism la Câmpia Turzii. Doi tineri făceau bani de pe urma "prestațiilor" unei minore de 16 ani
| Foto: Depositphotos.com

Cei doi proxeneți, și ei foarte tineri, 26 și 21 de ani, au fost aduși cu mandat la Câmpia Turzii cu sprijinul polițiștilor din Brăila și Galați. Judecătorii au decis ca unul dintre ei să rămână 30 de zile după gratii.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii și cei ai Poliției municipiului Câmpia Turzii, cu sprijinul efectivelor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brăila și Galați, au efectuat, miercuri, patru percheziții domiciliare în municipiile Brăila și Galați, în urma cărora au pus în executare două mandate de aducere pentru continuarea cercetărilor, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de proxenetism în formă continuată, anunță IPJ Cluj.

În cauză sunt vizați doi tineri, unul de 26 de ani, din județul Galați, și celălalt de 21 de ani, din județul Brăila, cercetați de polițiști. Ei sunt acuzați că, în perioada iulie – noiembrie 2022, ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către o minoră în vârstă de 16 ani, facilitând activitatea acesteia prin asigurarea clienților.

În cadrul perchezițiilor au fost identificate și ridicate bunuri de interes în cauză, precizează anchetatorii.

În urma activităților investigative și a probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, cu propunere de arestare preventivă.

Pe numele tânărului de 26 de ani a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, iar pe numele tânărului de 21 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Perchezițiile au beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.

Comenteaza