Judecătorul clujean, Cristi Dănileţ, chemat la audieri în Comisia SIPA

Judecătorul clujean, Cristi Dănileţ, chemat la audieri în Comisia SIPA

Cristian Dănileţ, fost consilier al ministrului Justiţiei, va fi audiat, marţi, în şedinţa Comisiei Parlamentare de anchetă SIPA, ce va începe la ora 09.30, pentru a se clarifica aspecte ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie.

“Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie se va întruni în sala Dimitrie Cantemir din Senat. Au fost invitaţi: doamna Andreea Iurea, fost membru în comisiile de inventariere, domnul Cristian Vasilică Danileţ, fost consilier al ministrului Justiţiei, fost membru în comisiile de inventariere, domnul Cătălin Zlotea, subofiţer operativ ANP, domnul Florin Teodor Andronache, angajat SRI şi domnul Valentin Gigi Ignuţă, preşedintele comisiei de inventariere”, se arată într-un comunicat remis presei.

Mona Pivniceru, actual judecător al CCR, şi Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în Cabinetul Năstase, au fost audiate, marţi, în şedinţa Comisiei parlamentară de anchetă SIPA. Printre cei audiaţi s-a numărat şi fostul ministru al Justiţiei, actual senator PSD, Robert Cazanciuc.

Pivniceru a explicat membrilor Comisiei SIPA că atunci când a plecat din funcţia de ministru al Justiţiei a lăsat în urmă un proiect de hotărâre care viza lichidarea arhivei SIPA. "Întrebarea a fost ce demersuri am făcut în perioada mandatului meu în legătură cu arhiva SIPA şi am explicat comisiei că la plecarea mea din mandatul de ministru al Justiţiei era pe site-ul Ministerului de Justiţie un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la lichidarea acestei arhive, în sensul intrării în ea a unei comisii compuse din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai Arhivelor Naţionale, observatori din partea magistraţilor, judecători şi procurori, care urmau să verifice documentele lipsite de semnificaţie care urmau a fi distruse, documentele personalului ANP care trebuiau pentru pensii, carnetele de muncă care trebuiau scoase şi predate titularilor lor, iar restul arhivei depusă la arhivele statului şi secretizate pe o perioadă de 50 de ani. Ulterior am văzut că domnul ministru Toader a reluat cumva, în linii mari, acelaşi proiect şi deja este HG în vigoare", a explicat Mona Pivniceru.

Etichete
Comenteaza