Breaking news Justiţia lui Dragnea continuă lupta cu fosta şefă a DNA. Kovesi, sub control judiciar

Justiţia lui Dragnea continuă lupta cu fosta şefă a DNA. Kovesi, sub control judiciar
| Foto: Agerpres

Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor, au precizat surse apropiate anchetei, citate de Mediafax. De asemenea, fosta şefă DNA are rol de inculpat.

 

„Procurorul de caz mi-a interzis să vorbesc cu presa. (...) Este o măsură de a-mi închide gura”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea de la audieri, fără a preciza dacă are şi alte interdicţii.

Kovesi a fost audiată mai bine de 6 ore de către procurorii Secţiei de anchetă. Una dintre interdicţii este aceea de a nu părăsi ţara.

Fostului procuror-şef DNA i-au fost deschise două dosare de către procurorii acestei structuri, cel referitor la aducerea în ţară a lui Nicolae Popa şi cel privindu-i pe procurorii DNA Ploieşti.

Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie i-a deschis un prim dosar Laurei Codruţa Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în ţară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruţa Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. În această cauză, fostul procuror-şef DNA este urmărit penal pentru luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Procurorul de caz al acestei cauze este Adina Florea.

Pe 8 martie 2019, procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie au anunţat că Laura Codruţa Kovesi este urmărită penal în cel de-al doilea dosar, pentru constituire de grup infracţional organizat şi cinci infracţiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii, surse judiciare precizând că este vorba de dosarul procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti.

„FABULAŢII ÎNTOCMITE EXCLUSIV ÎN SCOPUL DENIGRĂRII”

Printre altele, fosta şefă DNA este acuzată că ar fi determinat un procuror-şef de secţie să confirme un rechizitoriu nelegal prin care au fost trimise în judecată cinci persoane. Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că procurorul şef de secţie pe care l-ar fi determinat Laura Codruţa Kovesi să confirme rechizitoriul nelegal şi netemeinic şi să trimită astfel în judecată cinci persoane este Gheorghe Popovici, fost procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din Direcţie, iar printre cei trimişi în judecată de procurorii DNA Ploieşti se află şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă.

În ceea ce priveşte dosarul privind activitatea procurorilor DNA Ploieşti, Laura Codruţa Kovesi a susţinut că învinuirile aduse de Secţia de anchetă sunt „fabulaţii întocmite exclusiv în scopul denigrării", precizând că procurorul Adina Florea dovedeşte că doreşte doar un dosar mediatic, şi nu unul juridic.

DESPRE OUG DE MODIFICARE A CODURILOR PENALE

Laura Codruţa Kovesi a declarat că proiectul de OUG de modificare a codurilor penale este îngrijorător, subliniind că, în cazul în care actul normativ va fi adoptat, vor ajuta „anumite persoane să scape de consecinţele urmăririi penale”.

„Am aceeaşi opinie ca şi colegii mei din sistemul judiciar. Sunt modificări care vor afecta posibilitatea de investigare a faptelor de corupţie. Tot ce s-a spus şi de CSM, şi de colegii din DNA, şi de ceilalţi procurori şi judecători. Sunt Întemeiate şi, întradevăr, putem să fim îngrijoraţi că astfel de modificări vor fi adoptate. Ele vor fi adoptate pentru a ajunta anumite persoane să scape de consecinţele urmăririi penale”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea de la audieri.

Ministerul Justiţiei a trimis spre avizare la Consiliul Superior al Magistraturii un proiect de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, precum şi un proiect privind completurile de 5 judecători ale instanţei supreme.

Potrivit proiectului referitor la completurile de judecători, condamnaţii care au sentinţe definitive pronunţate de completurile de 5 constituite la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu 2014 pot depune contestaţie în anulare şi dacă au ieşit din termenul legal de 30 de zile.

DESPRE FUNCŢIA DE PROCUROR-ŞEF EUROPEAN

Laura Codruţa Kovesi a declarat, la ieşirea de la audieri, că nu mai are voie să vorbească cu presa deoarece „disperarea unora” că va ocupa funcţia de procuror-şef al Parchetului European a „ajuns la anumite cote”, de aceea trebuie să respecte interdicţiile impuse de procurorul de caz.

„Disperarea unora că voi putea ocupa acea funcţie (de procuror-şef european, n.r) a ajuns la anumite cote şi din acest motiv, nu mai am voie să vorbesc cu presa. (...) Se ştia că sunt întâlniri pentru negocieri inclusiv ieri, că vor fi negocieri în 4 aprilie, în 10 aprilie, în această perioadă,. Am ieşit prima în faţa procedurilor derulate în faţa uneo comisii tehnice. (...) Aştept rezultatul discuţiilor”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea din sediul Secţiei de anchetare a magistraţilor.

A doua rundă negocieri de miercuri, între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european nu s-a finalizat cu o concluzie.

”A doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european nu s-a finalizat cu o concluzie. (...) S-au discutat proceduri, atribuţii, lucruri generale. Consiliul a solicitat ca desemnarea să fie făcută pe bază de profesionalism, pe criterii profesionale. Înţeleg că doamna (Judith - n.r.) Sargentini s-ar fi opus discutării CV-urilor sau pregătirii profesionale ale candidaţilor”, au declarat surse politice.

Următoarele runde de negociere vor avea loc pe 4 aprilie şi pe 10 aprilie.

KOVESI ACUZĂ CĂ ESTE ŢINTA UNEI CAMPANII DE ŞTIRI FALSE

Laura Codruţa Kovesi consideră că ştirile false care apar zilnic despre ea au legătură cu candidatura la poziţia de şef al Parchetului European, subliniind că acest lucru îi deranjează pe cei care vor să fure liniştiţi în România şi care au interesul ca procurorii să stea la birou pentru fapte mici.

„Eu m-am înscris în această procedură singură, m-am pregătit singură, fără să am sprijinul Guvernului, fără să am sprijinul unei instituţii. Nici nu am cerut acest sprijin, nici nu mă aştept spă am sprijin. (...) Este evident că tot ce se întâmplă în ultima perioadă de timp are legătură cu candidatura în această poziţie. Atacurile în mod repetat, campaniile false, zilnic sunt zeci de ştiri false. Nu reuşesc să răspund la toate ştirile false, ele apar atât de des şi atât de mult”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

De asemenea, fosta şefă DNA a mai spus că, probabil, deranjează pe cineva faptul că doreşte să ocupe o funcţie într-o instituţie europeană.

„(Îi deranjez, n.r) pe cei care nu-şi doresc acest lucru (...) toţi cei care vor să fure liniştiţi în această ţară, care vor ca procurorii să stea la birou şi, dacă se poate, să investigheze fapte mărunte, să nu mai investigheze fapte de corupţie, să nu mai recupereze prejudicii”, a mai spus Kovesi. 

DESPRE DOSARUL DNA PLOIEŞTI

Laura Codruţa Kovesi a spus, joi seară, că nu se poate vorbi despre abuzuri pe care procurorii le-ar fi comis până când nu există o decizie a instanţei care să arate acest lucru, aceasta făcând referire la acuzaţiile care li se aduc procurorilor de la DNA Ploieşti.

„Cu privire la serviciile teritoriale, se făceau şi am dispus controale la fiecare 6 luni, care s-au realizat prin intermediul colegilor, în special prin adjuncţi. Am sesizat de fiecare dată Inspecţia Judiciară şi a făcut controale regulate în cadrul DNA. Până nu avem decizii definitive ale instanţelor în care să se stabilească că un procuror din DNA a comis un abuz în serviciu, fapte disciplinare, nu cred că putem vorbi de abuzuri. Faptul că în activitatea lui, un procuror nu respectă o procedură sau nu respectă legea, e sancţionat”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea din sediul Secţiei de anchetare a magistraţilor.

Pe 8 martie 2019, procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie au anunţat că Laura Codruţa Kovesi este urmărită penal în cel de-al doilea dosar, pentru constituire de grup infracţional organizat şi cinci infracţiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii, surse judiciare precizând că este vorba de dosarul procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti.

Printre altele, fosta şefă DNA este acuzată că ar fi determinat un procuror-şef de secţie să confirme un rechizitoriu nelegal prin care au fost trimise în judecată cinci persoane. Surse judiciare au precizat că procurorul şef de secţie pe care l-ar fi determinat Laura Codruţa Kovesi să confirme rechizitoriul nelegal şi netemeinic şi să trimită astfel în judecată cinci persoane este Gheorghe Popovici, fost procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei din Direcţie, iar printre cei trimişi în judecată de procurorii DNA Ploieşti se află şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă.

În ceea ce priveşte dosarul privind activitatea procurorilor DNA Ploieşti, Laura Codruţa Kovesi a susţinut, într-un punct de vedere remis Mediafax, că învinuirile aduse de Secţia de anchetă sunt "fabulaţii întocmite exclusiv în scopul denigrării", precizând că procurorul Adina Florea dovedeşte că doreşte doar un dosar mediatic, şi nu unul juridic.

Comenteaza