Lege nouă: Cămătarii rămân fără bani și riscă până la 5 ani de închisoare
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 12:34
- Justiţie
- Ascultă știrea

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat luni legea care modifică articolul 351 din Codul Penal, stabilind că infracţiunea de cămătărie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Noutatea adusă de actul normativ este faptul că, pe lângă dobânda percepută ilegal, se va confisca şi suma de bani împrumutată de cămătari.
Proiectul de lege, iniţiat de deputaţii USR Alexandru Dimitriu şi Stelian Ion, vine ca răspuns la o decizie recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că poate fi confiscată doar dobânda obţinută, nu şi sumele împrumutate. Această interpretare a permis cămătarilor să îşi recupereze banii chiar şi după condamnare, reducând astfel efectul sancţionator al pedepsei, conform news.ro.
„Rămâne, aşadar, oficial de azi: dacă faci cămătărie, pleci fără bani la puşcărie! Faptul că a trebuit să precizăm însă asta în Codul Penal arată cât de strâmb a ajunsă Justiţia în general. Cămătarii nu sunt bancheri, sunt infractori prin definiţie încă de la primul împrumut”, a declarat deputatul USR Alexandru Dimitriu.
La rândul său, deputatul Stelian Ion a subliniat importanţa măsurii: „Doar aşa putem descuraja cu adevărat această practică toxică, ce exploatează oameni aflaţi în situaţii de vulnerabilitate. România are nevoie de legi clare şi ferme împotriva cămătăriei, nu de portiţe care să protejeze infractorii”.