Medic din Cluj-Napoca reţinut. A eliberat certificate FALSE de vaccinare anti-COVID

Medic din Cluj-Napoca reţinut. A eliberat certificate FALSE de vaccinare anti-COVID
| Foto: Libertatea

Un medic din Cluj-Napoca a fost reţinut joi de poliţiştii din Alba pentru că ar fi eliberat mai multe adeverinţe care atestau în fals vaccinarea efectivă la centrul de vaccinare din Ocna Mureş. 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat joi două percheziţii domiciliare, în judeţul Cluj, la persoane bănuite de fals informatic.

Un medic din Cluj-Napoca ar fi  accesat o platformă națională de evidență a vaccinărilor și ar fi eliberat adeverințe care atestau, în fals, vaccinarea anti-Covid.

„Din cercetări a rezultat că, la data de 28 iunie a.c., o persoană ar fi accesat registrul electronic de evidenţă a vaccinărilor al unui centru din judeţul Alba şi ar fi eliberat mai multe adeverinţe care atestau în fals vaccinarea efectivă la acel centru de vaccinare a mai multor persoane care nu au fost vaccinate în locaţia respectivă.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi indisponibilizate bunuri în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracţională, respectiv un telefon mobil, un laptop şi o unitate de calculator”, se menţionează într-un comunicat transmis de IPJ Alba, citat de hotnews.ro.

Totodată, zece persoane au fost citate şi audiate. „Faţă de o tânără, de 26 de ani, din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine, 6 august, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale”, precizează IPJ Alba.

Potrivit unor surse judiciare, tânăra este medic colaborator la centrul de vaccinare din oraşul Ocna Mureş. De asemenea, polițiștii îi caută acum și pe cei care au solicitat adeverințele false.

Comenteaza