Solidaritate fără precedent după acuzațiile despre sistemul justiției: Kovesi și magistrați clujeni, printre cei peste 500 de semnatari
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:56
- Justiţie
- Ascultă știrea
Numărul magistraților care și-au declarat public solidaritatea cu judecătorii intervievați în documentarul „Justiție capturată” a trecut de 500 în numai o zi.
Printre semnatari se află fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, actual procuror-șef al Parchetului European, dar și numeroși magistrați din Cluj.
Kovesi a transmis că recentele dezvăluiri afectează independența și reputația magistraturii și a amintit că CEDO a stabilit că magistrații au libertatea de a semnala disfuncționalități grave din sistem.
Mai mulți judecători și procurori din Cluj se află pe lista celor 518 semnatari, între care:
- Mihai Ghica – Curtea de Apel Cluj
- Monica Șortan – Curtea de Apel Cluj
- Ioana Pasculeț – Curtea de Apel Cluj
- Radu Dușa – Curtea de Apel Cluj
- Magistrați ai Parchetului Militar Cluj: Ciprian Cosniță, Ciprian Man, Ciprian Puie, Viorel Dornici
- Iulian Nica – Parchetul Militar Cluj
- Ungurean Andreea Elisabeta – Judecătoria Cluj-Napoca
- Roșca Sergiu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
- Ioan Gaga – Tribunalul Cluj
- Teona Gabriela Boteanu – Tribunalul Cluj
- Maria Filip – Tribunalul Specializat Cluj
- Iuliana Velniciuc Ciuparca – Tribunalul Cluj
- Bucur Ioana – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj
- Gîtan Dan Andrei – Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj
- Corda Liviu Tiberiu – Parchetul Curții de Apel Cluj
- Sergiu Cârlan – Tribunalul Cluj
- Teofil Ilisie – Parchetul Militar Cluj
Magistrații semnatari afirmă că „tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol” și cer „o reformă reală” a sistemului judiciar.
Documentarul Recorder expune probleme structurale ale instanțelor, presiuni interne și influențe politice asupra deciziilor din justiție.











