Pentru că datorăm sibiencei Monica Vlaicu "descoperirea", în Arhivele locale, a operei lui Georg Soterius (alias Schochter), născut în 1673, în Buneşti, aşezare din scaunul Sighişoarei. Era un om preocupat în cel mai înalt grad de trecutul pământului ce i-a "adoptat" pe saşi, adică al Transilvaniei, precum şi al României în ansamblul ei. Cu studii temeinice de teologie, dar audiind cu pasiune şi prelegeri de istorie la conferinţele unor personalităţi celebre ale timpului - precum Conrad Schurzfleisch, un erudit al acestei ştiinţe -, ajungând, în final, preot în localitatea Criţ, de lângă Rupea, şi-a alcătuit o arhivă proprie adunând documente şi mărturii scrise de oriunde găsea, legate de trecutul acestui pământ. În acest scop, el a călătorit mult, la Hamburg, Lübeck, Travermunde, a fost pereptor în Neyurgasen. Colaborează cu notabilităţile timpului precum Uffenbach, Ernst Glück, Willebrand etc., dar nu e străin nici de biblioteca lui Valentin Frank von Frankenstein din Sibiu. Astfel că această aplecare spre studiul istoriei i-a conferit un orizont larg al domeniului.
Ajungând preot în satul Criţ (1708), de lângă Rupea, el a scris în germană istoria şi geografia Trasilvaniei, devenind şi un cunoscut autor al unor monografii despre Sibiu, Sighişoara şi Sebeş, dar şi al unui volum intitulat "Bellum Trannsilvanorum Turcia", textul fiind dus până la sediul Oradiei şi moartea Principelui Rakoczi al II-lea, cum ne asigură autoarea acestui studiu extrem de interesant.
Am dat importanţă textului de bază prezentat de autoare la o sesiune ştiinţifică ţinută la Sibiu prin 1982 şi pentru a aminti faptul că acest umanist sas de marcă, numit Georg Soterius, ne-a lăsat ca moştenire culturală "Historia Daciae Antiquae", alcătuită din trei părţi, pentru trei perioade istorice, deoarece, scria el, "Dacia a fost ţinutul care s-a întins din Sciţia, în nord de Dunăre, până la graniţa cu tătarii, de-a lungul munţilor Carpaţi şi Sarmaţiei până în Moravia." În istoria lui Soterius, Transilvania este situată în centrul Daciei. El susţine, cu argumente documentare, convieţuirea dacilor cu romanii, care a dus, în ultimă instanţă, la naşterea poporului român. De asemenea, ca argument că suntem un popor latin, el compară numeroase toponime de origine latină - înscrisuri, monede, obiecte, denumiri de ape - cu cele cunoscute şi folosite în timpul său. Apoi, el se referă, logic şi argumentat, nu numai la originea latină a limbii şi culturii românilor, ci şi la unitatea limbii în toate provinciile româneşti: Transilvania, Ţara Românească şi Moldova...
Toate acestea atestă valoarea operelor umanistului sas Georg Soterius, care se află, din fericire, la arhivele statului din Sibiu, dosarul Bruckenthal, ele datând din 1223, 1252 şi 1281, iar capitolele din alte creaţii, datate cu începere din anul 1009...
Sigur, de-a lungul timpului, de opera lui Soterius s-au mai ocupat I. Schauble - biografia umanistului, apărută la Sibiu în 1832 - , Adolf Ambruster (1972), Pompiliu Teodor în "Evoluţia gândirii istorice româneşti"(1970). Iar noi am dorit să-l aducem azi în atenţia opiniei publice, ca o modestă contribuţie la programul, atât de aplicat şi de dorit, pentru extinderea cunoaşterii limbii germane, mai ales în provinciile Transilvaniei şi Banatului, convinşi fiind că, adăugând la această acţiune şi pagini mai puţin cunoscute din istoria saşilor, respectiv a şvabilor, alături de care am convieţuit în Transilvania peste 800 de ani, captivăm în cercuri mai largi interesul publicului pentru trecutul nostru comun.
