Palatul Banffy. Arhitectul a primit salariu pe 100 de ani, iar Franz Liszt concerta la baluri

Palatul Banffy. Arhitectul a primit salariu pe 100 de ani, iar Franz Liszt concerta la baluri
Palatul Banffy, "perla" clădirilor din Cluj-Napoca, a fost finalizat în 1785, după 11 ani de lucrări, iar arhitectul care l-a conceput a primit salariul pe 100 de ani. Palatul a găzduit personalităţi ca împăratul Franz Josef şi împărăteasa Sisi, iar la baluri a concertat şi pianistul Franz Liszt.

Arhitectul german care a conceput palatul a primit salariul pe 100 de ani

Familia nobiliară maghiară Banffy, una dintre cele mai cunoscute din Transilvania, şi-a dorit o clădire care să o reprezinte şi care să îi uimească pe locuitorii Clujului secolului al XVIII-lea. Membrii familiei deţineau o casă în centrul oraşului, în apropierea Bisericii Romano-Catolice "Sfântul Mihail", iar pentru construirea unui palat impozant aveau nevoie de mai mult teren. Astfel, conţii Banffy Denes şi fiul acestuia, Banffy Gyorgy, au fost cei care au început achiziţionarea clădirilor situate în vecinătate.

Construcţia palatului a început în iunie 1774, după planurile arhitectului german Johan Eberhardt Blaumann, adus de la Sibiu, care a primit 12.000 de florini, 200 de vedre de vin şi cantităţi însemnate de grâu pentru realizarea acestui proiect. Spre comparaţie, salariul anual al acestuia era de 120 de florini.

Istoricul local Asztalos Lajos povesteşte cum au decurs lucrările la palat, care s-au întins pe durata a 11 ani.

"În primul an, lucrările s-au desfăşurat într-un ritm normal, dar au intervenit problemele financiare, care au dus la înregistrarea unor întârzieri. Pe şantierul construcţiei au fost aduşi meşteri importanţi ai vremii, cioplitori în piatră, dulgheri, tâmplari sau tinichigii, care au lucrat la clădire. În ciuda problemelor, lucrarea a fost finalizată în 1785, iar un an mai târziu s-a terminat şi amenajarea şi mobilarea interioarelor. Palatul Banffy este perla clădirilor monument istoric din centrul Clujului, fiind considerată, la vremea ei, cea mai frumoasă din Transilvania", explică istoricul.

El adaugă că în anul 1787 contele Banffy Gyorgy a devenit guvernator al Transilvaniei, iar palatul proaspăt inaugurat era o clădire potrivită rangului său.

Palatul este realizat în stil laic baroc şi are o formă dreptunghiulară, un singur etaj şi o curte interioară. Faţada principală, care se deschide în piaţa centrală a oraşului, azi Piaţa Unirii, cuprinde o logie, balcon cu şapte coloane canelate cu capiteluri corintice, deasupra căreia este plasat blazonul familiei Banffy. Sub acoperiş au fost înălţate statui din piatră ale unor zei din mitologia greacă - Hercule, Apollo, Marte, Minerva, Diana şi Perseu.

Pianistul Franz Liszt a concertat la balurile de la palat

Mai multe detalii AICI. 

Comenteaza