3 iunie: Ziua mondială a bicicletei

3 iunie: Ziua mondială a bicicletei
| Foto: ZIUA de CLUJ

Ziua mondială a bicicletei este sărbătorită, în fiecare an, la data de 3 iunie, conform site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), www.un.org.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare de la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, Ziua mondială a bicicletei, precizează https://ecf.com, site-ul Federaţiei Europene a Cicliştilor (ECF).

Rezoluţia a fost adoptată prin consens de 193 de state membre ale ONU. Prin Rezoluţie sunt invitate toate statele membre ale ONU şi părţile interesate să celebreze şi să promoveze conştientizarea unei Zile mondiale a bicicletei. Declaraţia încurajează statele membre să acorde o atenţie deosebită bicicletei în strategiile de dezvoltare şi să includă bicicleta în politicile şi programele internaţionale, regionale, naţionale şi subnaţionale.

Federaţia Europeană a Cicliştilor are peste 80 de membri din peste 40 de ţări europene şi îşi propune să unească asociaţiile cicliştilor din întreaga lume, oferindu-le o structură la nivel internaţional.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), infrastructura sigură pentru mersul pe jos şi mersul pe bicicletă reprezintă o cale de realizare a unei stări echitabile de sănătate, notează https://www.un.org/en/observances/bicycle-day. Pentru cei mai săraci locuitori ai oraşelor, care de multe ori nu îşi pot permite vehicule personale, mersul pe jos şi cel pe bicicletă pot oferi o alternativă de transport, reducând totodată riscul de boli de inimă, accident vascular cerebral, anumite tipuri de cancer, diabet şi chiar deces. În consecinţă, un transport activ îmbunătăţit nu este numai sănătos, ci şi echitabil şi rentabil.

În timpul carantinei cauzate de pandemia de COVID-19, ciclismul s-a dovedit a fi cel mai sigur şi cel mai eficient mod de transport, se arată pe https://ecf.com. Federaţia Europeană a Cicliştilor a făcut o serie de recomandări autorităţilor europene, naţionale şi locale pentru promovarea ciclismului, sub titulatura: "Ciclism, dincolo de criză". Printre acestea: realizarea unei infrastructuri bine concepute pentru biciclete, prin aşa-numitele "benzi COVID"; reducerea vitezei de circulaţie pentru maşini în oraşe la 30 km/h; crearea de către instituţiile europene a unui fond pentru bicicletele electrice, de cinci miliarde de euro, scrie Agerpres.

Comenteaza