Arnold Schwarzenegger a vândut ceasul de lux din cauza căruia a fost reținut pe aeroportul din München

Arnold Schwarzenegger a vândut ceasul de lux din cauza căruia a fost reținut pe aeroportul din München

Actorul a fost reținut, miercuri, mai multe ore, pe aeroportul din München, după ce vameșii au constatat că starul de cinema nu a declarat un ceas de lux la intrarea în țară.

Ceasul de lux al actorului şi fostului politician american Arnold Schwarzenegger s-a vândut joi în Austria pentru suma de 270.000 de euro în cadrul unei licitaţii organizate în scopuri caritabile în beneficiul iniţiativelor privind clima, a indicat Schwarzenegger Climate Initiative, conform DPA, citată de Agerpres.

Preţul minim oferit pentru ceasul lui Schwarzenegger, un Audemars Piguet, a fost de 50.000 de euro, iar veniturile obţinute în urma licitaţiei vor fi donate pentru proiecte de mediu.

Vânzarea a fost precedată de un incident cu oficialii vamali mai devreme în această săptămână (detalii AICI). Personalul vamal l-a acuzat că nu a declarat ceasul, deşi acesta ar fi urmat să rămână în Uniunea Europeană. După aproximativ trei ore, actorul a reuşit să-şi continue călătoria şi i s-a permis, de asemenea, să ia ceasul pentru a fi scos la licitaţie, după ce a plătit taxele vamale pentru acesta.

Comenteaza