Aşa arăta în anii '70. Acum urmează să fie modernizată cu 12 milioane €. Ghiceşte strada din Cluj!

Aşa arăta în anii '70. Acum urmează să fie modernizată cu 12 milioane €. Ghiceşte strada din Cluj!

Bulevardul 21 Decembrie din Cluj-Napoca va fi modernizat cu 12 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile. Prioritate vor avea transportul în comun și cel alternativ, dar și pietonii. Dar cum arăta strada în 1979? O fotografie a fost publicată pe pagina de Facebook Muzeul de Transport Public Cluj-Napoca.

Dispare o bandă pentru maşini, apar benzi pentru bus și velo 

Așadar, modernizarea Bd. 21 Decembrie se va efectua pe tronsonul Biserica Sfântu Petru - intersecția cu str. Regele Ferdinand. Primăria a solicitat un proiect de la Planwerk, societatea de arhitectură care a regândit și Piața Unirii.

Conform planșelor, bulevardul va avea piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, iar banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun va fi separată fizic de benzile pentru traficul general. Vor fi plantați arbori, așa cum sunt și pe Horea sau pe Moților.

Dispare însă o bandă auto pe sensul spre centru, dar nu și în intersecții, iar în locul parcării din fața bisericii Sfântu Petru ia naștere o piațetă, cu arbori și băncuțe. Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare, bulevardul va fi prima stradă din țară care va avea un sistem de depistare a autovehiculelor care trec pe culoarea roșie a semaforului. 

Comenteaza