Clujul are cea mai bună pensiune din ţară FOTO

Clujul are cea mai bună pensiune din ţară FOTO
Asociaţia Naţională de Turismul Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) a decernat premiile „Margareta de aur” pentru activitatea pensiunilor pe 2014, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti.

Accentul a fost pus pe rezultatele proprietarilor de pensiuni în menţinerea unui nivel ridicat al calităţii serviciilor din turismul rural. Au fost recompensate rezultatele obţinute în păstrarea, evidenţierea şi promovarea datinilor locale, identitatea gastronomică regională, posibilităţi de agrement, amenajarea grădinii.  La ediţia din acest an au fost premiate pensiunile, organizaţiile şi persoanele implicate în fenomenul turistic care au oferit experienţe de vacanţă veritabile.
 
Marele premiu „Margareta de aur” l-a obţinut pensiunea La Mesteceni din localitatea Sălicea (judeţul Cluj), al cărei manger este Ioana Oprea. Unitatea are 10 camere şi un restaurant cu delicii culinare tradiţionale şi specialităţile casei. Au mai fost premiate pensiunile Casa Butnarului (Geoagiu de Sus, Alba) - păstrarea tradiţiei locale, Casa cu Tei (Sărata-Monteoru, Buzău) - varietatea serviciilor de agrement, Mama Cozonacilor (Şimon-Bran, Braşov) -  gastronomie, Hanul lui Ureche (Urecheşti, Vrancea) - amenajarea grădinii cu tematică vinicolă. Au mai fost acordate premii şi diplome principalilor promotori ai acestui tip de turism.  
 
Juriul a fost format din Maria Stoian - preşedinte fondator al ANTREC, Cristian Catană – redactor-şef Vacanţe la Ţară, Romeo Creţu - Facultatea de Management a Universităţii de Ştiinţe Agricole Bucureşti, Marius Ioniţă - turist fidel al vacanţelor rurale. Selecţia a fost făcută în urma propunerilor filialelor ANTREC, a experţilor în turism şi a opiniei turiştilor. Pe lângă festivitatea de premiere au fost susţinute spectacole folclorice, iar meşterii populari au susţinut pe aleile Muzeului Satului demonstraţii de virtuozitate. Muzeul Naţional al Satului organizează, în perioada 23-25 octombrie, Târgul de Sf. Dumitru.

Comenteaza