Comediantul Nicu Bendea, între copilărie, ţuică de mere şi matematică

“Specialistul” în showuri de stand-up comedy a povestit pentru ZIUA de CLUJ despre viaţa în comuna sa natală din Ţara Moţilor, dar şi despre cariera lui de profesor.

Unul din artiştii care te fac să râzi la showurile de stand-up comedy, Nicu Bendea este, în viaţa de zi cu zi, un bărbat serios. Sau mai degrabă mucalit, fiindcă în mijlocul unei propoziţii aparent sobre Nicu "plasează" aproape întotdeauna o glumă subtilă. În acest spirit s-a desfăşurat şi interviul ZIUA de CLUJ, în care comicul a povestit despre tradiţiile din comuna unde s-a născut, despre femeile din jurul nostru, mai frumoase decât multe fotomodele, dar şi despre meseria sa de profesor de matematică.

Povesteşte-mi despre familia ta, despre locul tău natal, despre amintirile frumoase din copilărie.

Sunt născut în comuna Sohodol, judeţul Alba. Ţara Moţilor. Mă leagă multe de locul natal, de oamenii de acolo, de obiceiuri şi tradiţii. Cum ar spune un poet consătean, "Eu n-am plecat din satul meu/Chiar de plătesc prin alte părţi chirie/La Sohodol, pe buza unui deal/Stă casa părintească mărturie". Amintiri sunt multe. De fapt, cea mai fericită perioadă a vieţii, copilăria, acolo s-a petrecut. De exemplu, de Crăciun mergeam cu prietenii cu "Craii" şi eu eram "îngerul". 11 luni aşteptam să "se prindă" Postul pentru a începe repetiţiile şi a retrăi fiorul "Naşterii" alături de întreaga suflare. E/era o altă lume. Timpul curgea mai încet, nu aveai de ce să îţi faci planuri de viitor. Trecea un anotimp, venea altul.

O întrebare cu răspuns deloc previzibil pentru un comic: ce filme şi actori îţi plac ori îţi displac şi de ce?

Comediile sau dramele îmi plac. Robin Williams abordează excelent şi comediile, şi dramele. De la noi mi se par buni Andi Vasluianu, Ion Sapdaru, Dragoş Bucur, Mimi Brănescu. Mulţi din generaţia tânără. Nu îmi plac filmele cu acţiunea prea prelungită, de nu îţi mai dai seama cine cu cine e, care ce şi cum face. Acelea la care şi popcornul sare din pungă. Că nu mai are răbdare. Un film de genul acesta am văzut recent. Era cu Jack Nicholson şi promitea ceva din trailer.

Admiri vreo femeie din spaţiul public? De altfel, ce te fascinează la o femeie pe care o numeşti frumoasă?

Nu mă fascinează în mod deosebit vreo femeie din spaţiul public. Sunt femei mult mai frumoase, chiar dacă nu apar la televizor. Sau în "patul" public. Trec, poate, pe lângă noi, iar noi nu le remarcăm. Să facem o plimbare pe străzile Clujului şi o să descoperim cum "curge" eternul feminin. Precum undele Someşului. Sunt foarte importante femeile din/în viaţa noastră. Dincolo de 90-60-90.

Spune-mi despre mâncare şi despre băutură. Ce îţi place să mănânci, ce băuturi savurezi?

Nu prea am preferinţe culinare. De gătit, nu am veleităţi, cu băutul nu fac excese. Poate, arareori, neadesea, uneori şi foarte rar, un strop de ţuică de mere. Aşa doar, pentru a mai schimba PH-ul.

Ce fel de cărţi citeşti? Ai vreun gen preferat, vreun scriitor favorit?

Citesc mai ales jurnale şi memorii. Dacă aflu printre rânduri vreo referire la vreo carte anume, o caut şi o "încerc". Revin, periodic, la Jaroslav Hasek, Vlad Muşatescu, Ioan Chirilă. Iar înaintea spectacolelor recitesc pagini întregi din "Vlad Mugur, spectacolul morţii". Acum citesc "Prin perdea", de Aurora Liiceanu. O carte despre relaţia mamă-fiu în contextul în care tatăl nu mai e acasă. Greu, sub teroarea comunistă, cu lipsuri, cu sacrificii şi enorme eforturi. Că tot pomeneam mai sus, doamna psiholog îmi pare a fi o femeie frumoasă. Indiferent de vârstă.

Eşti profesor de matematică la Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau". Cum e relaţia ta cu elevii? Îţi aminteşti vreo întâmplare amuzantă legată de cariera ta de profesor?

Da, mai predau. Încă. Sub pădure. Şi tabla înmulţirii se învaţă din ce în ce mai anevoie. Sau poate nu o predăm noi bine. Amuzant se petrece zilnic ceva. Ce îmi vine acuma în minte e o oră din iarnă. Le-am zis elevilor că merg să iau o culegere din cabinet şi ei să mă aştepte în linişte în clasă. Pe când m-am reîntors era linişte. Deplină. Ei plecaseră. Nu ştiu de ce m-am enervat şi am pornit în urmărirea lor. Doar că eu eram în tricou şi afară erau minus 15 grade, iar ei mă aşteptau cu bulgări...

(Articol publicat iniţial în 2011, autor Dora Mircea Radu)