Cu număr record de turişti în 2015, Clujul stă slab în topul naţional

Cu număr record de turişti în 2015, Clujul stă slab în topul naţional
România este extrem de ofertantă din punct de vedere turistic, iar Transilvania se află pe primul loc în topul regiunilor care ar trebui vizitate în 2016 conform unui top realizat de Lonely Plant, însă ţara noastră ocupă abia locul 23 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte turişti străini înregistraţi în structurile de primire specifice.

Avem de două ori mai puţini turiști străini în România decât în Ungaria, de patru ori mai puţini decât în Cehia, mai puţini chiar şi faţă de Bulgaria, potrivit ultimelor date furnizate de Eurostat. Declaraţiile îi aparţine Andreei Paul, fost consilier pe probleme economice în Guvernul Boc.

"Turismul are în România și la nivel local, chiar în condiţiile actuale de infrastructură şi de cazare, un potenţial imens nevalorificat. În România - o ţară cu sute de obiective turistice absolut unice în lume, vin puţin peste 2 milioane de turişti străini anual. Oraşul New York este vizitat de 45 de milioane de turişti pe an. Până la a ne plânge de dotări şi infrastructură, trebuie întreprinsă o acţiune coordonată de promovare a imaginii turistice de ţară", a declarat aceasta.

Topul judeţelor vizitate de turiștii străini în 2015

Municipiul Bucureşti se află în fruntea clasamentului destinaţiilor preferate de străini cu aproape 1 milion de persoane - 44% din numărul de sosiri ale turiştilor străini în structurile de primire turistică la nivel naţional. În topul preferinţelor turiştilor străini se află şi judeţele: Braşov cu peste 158 de mii de persoane, Sibiu cu peste 110 mii de persoane şi Mureş cu 92 de mii de persoane.

La polul opus, cu cel mai mic număr de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică, se află judeţele: Giurgiu cu 2.231 de persoane, Vrancea cu 1.935 de persoane şi Teleorman cu 1.478 de persoane.

Număr record de turişti în Cluj în 2015, însă abia pe locul 6 naţional

Potrivit datelor prezentate de Direcţia Judeţeană de Statistică, în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015, în judeţul Cluj au fost cazaţi 428.239 turişti, din care 88.368 turişti străini, reprezentând 20,6% din totalul turiştilor. La nivelul judeţului Cluj, comparativ cu luna decembrie 2014, numărul turiştilor străini a crescut cu 20,1%.

Cei mai mulţi turişti străini provin din: Ungaria (14873), Germania (9555), Italia (9293), Franţa (6344), Polonia (5183).

Conform aceleeaşi surse, la nivelul municipiului Cluj-Napoca s-au cazat anul trecut 319.220 de turişti, în creştere cu 21,57 % faţă de anul 2014, când s-au înregistrat 262.572 de turişti.

Este pentru prima dată când numărul turiştilor din municipiul Cluj-Napoca depăşeşte 300.000 pe an iar în judeţ 400.000 pe an. 74,54 la sută din totalul turiștilor din judeţ au venit în municipiul Cluj-Napoca.

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Citeşte şi Marile festivaluri ale Clujului, în prima linie a turismului cultural din România

Comenteaza