File din Istoria Clujului. Povestea speologului "Pepi" Viehmann

Celebrul speolog şi profesorul Iosif Viehmann, cunoscut drept ultimul discipol al savantului Emil Racoviţă, s-a stins în 2016 la Cluj. ZIUA de CLUJ republică povestea lui "Pepi", prezent în peşteri şi sălile de curs chiar şi la 80 de ani.

Între două peşteri, aşa s-ar putea rezuma viaţa lui. Iar dacă fiica sa nu ar fi străbătut drumul din Mexic, "a schimbat trei avioane, a călătorit 17 ore", şi-ar fi petrecut şi Revelionul în peşteră, alături de studenţii săi. Vorbim despre celebrul profesor Iosif Viehmann, numit de studenţi "Pepi Fiman", şi care, la cei 86 de ani ai săi, încă predă în amfiteatrele Universităţii "Babeş-Bolyai". ziuadecj.ro a vorbit cu celebrul speolog şi a asistat la cursurile sale.

Pe Iosif Viehmann, când nu e într-o peşteră, îl găseşti la biroul său de la Institutul de Speologie care poartă numele profesorului său, reputatul Emil Racoviţă. Prânzul îl ia tot la birou. "De la moşu' Racoviţă am învăţat", spune el, "nu merită să pierzi trei ore pentru o zeamă".

Biroul e plin, dar ce sare în ochi sunt diapozitivele. În orice peşteră unde merge, profesorul fotografiază. "Eu sunt întotdeauna în spatele camerei, foarte rar apar în fotografii". Are acasă zeci de mii de diapozitive, dintre care proiectează selecţii la dezbateri despre peşteri sau chiar la cursurile pe care le susţine în amfiteatrul din imediata vecinătate. Când reporterul ziuadecj.ro l-a vizitat, Viehmann urma să susţină un curs bilingv, în română şi germană, despre locuirea peşterilor. Arată spre cinci calupuri de diapozitive: "astea sunt cursurile de astăzi".

Mai întâi vorbeşte în română, apoi în germană, sau invers, grupului de 10-15 studenţi care au venit să-l asculte. A adus în sala de curs un proiector şi o serie de diapozitive, câteva zeci. Le-a vorbit despre "omul ca fiinţă subterană", şi a exemplificat cu o peşteră din fosta Iugoslavie, Postolna. "S-a făcut turism de prin anii 1400. Acum are cale ferată cu două sensuri, barcă pentru lac, sală pentru concerte şi, natural, lumină electrică", le-a spus studenţilor.

La începutul lunii decembrie a fost într-o peşteră, la sfârşitul lunii urma să meargă în alta, la Scărişoara, ca să-şi petreacă Revelionul alături de studenţii săi. A rămas însă în oraş, "a venit fiica mea din Mexic, a schimbat trei avioane şi a călătorit 17 ore, aşa că voi rămâne aici. Studenţii vor merge oricum, dar va fi o vizită de lucru", a adăugat el.

Chiar şi când nu vorbeşte despre peşteri şi când nu trăieşte în ele, Viehmann, cunoscut împătimit de jazz, ajunge tot la ele. Stă mărturie un articol pe care l-a scris în revista Oraşul, şi în care vorbeşte despre jazz. Legătura cu speologia e însă limpede încă din titlu - "De la stalactite la muzica de jazz". E adevărat, comparaţia se regăseşte abia la sfârşitul articolului, după ce Viehmann relatează o serie de experienţe proprii. "Faptul se petrece undeva prin anii '40. Tatăl meu mă surprinde ascultând la Radio Beograd o mare orchestră de jazz. Întâmplător aceasta interpreta binecunoscuta melodie "Sanie cu zurgălăi". M-am aşteptat să fiu penalizat. Tatăl meu au fost prim-violonist al Operei Române dni Cluj din 1919 până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial când s-a reîntors la părinţii lui din Cehia pe care nu-i mai văzuse de-o viaţă. Spre surprinderea mea, în loc să fie contrariat, m-a încurajat. În rezumat, mi-a spus că "muzica-i una în lumea asta. La o preţuire artistică, Maria Tănase este cel puţin egală cu cântăreţul tău negru, Armstrong", începe Viehmann.

Pasiunea sa de o viaţă pentru jazz este rezumată în acest articol, unde reputatul cercetător descrie cum organiza, în actuala Sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor, atunci "Sala A", seria de 12 minifestivale de jazz, organizate o dată la doi ani, unde amfitrion a fost el însuşi, alături de Florian Lungu. "Au trecut pe scena casei de cultură aproape toate stelele jazz-ului românesc", scrie el, înşirând câteva nume. "Nu a fost niciodată un loc liber în sală la aceste festivaluri". Articolul se încheie tot în nota speologiei, într-o notă adresată cititorilor: "după lectura acestui text v-aţi putut convinge că şi stalactitele pot avea propria lor muzică".

Cine este Iosif "Pepi" Viehmann

Cunoscutul speolog s-a născut în 1925 în Cluj-Napoca şi s-a licenţiat în ştiinţele naturii, la Universitatea "Victor Babeş", în 1950. Timp de doi ani şi jumătate a fost asistentul savantului Emil Racoviţă. În studenţie a format, împreună cu alţi colegi, un Big Band de jazz, cu 19 membri. Între descoperirile sale se numără "picurul permanent" din peştera Pojar şi urma „Omului de Vârtop", veche de 26.000 de ani, dar şi „stalactitele termoindicatoare". Este coauthor al teoriei "Geze-Viehmann" privind geneza monocristalelor excentrice din peştera Pojarul Poliţei. În 2003, s-a implicat direct într-un experiment de izolare totală, timp de zece zile, în Peştera Vântului. Predă la trei universități: speologie la Facultatea de Geografie a UBB, istoria jazz-ului la Academia de Muzică „Gheorghe Dima" şi ecologie la „Bogdan Vodă".

(Articol publicat iniţial în 2011, autor Mihai Prodan)