Povestea prinţesei din latrină. File din istoria Clujului

O lecţie despre ce înseamnă ironia sorţii, la Muzeul de Istorie Turda.

Muzeul de Istorie din Turda îşi trăieşte a doua tinereţe, după ce s-a redeschis publicului în 2011, după 14(!) ani de renovare. Adăpostit de cel mai important edificiu civil al Turdei medievale, Palatul Voievodal, muzeul de mici dimensiuni merită cu prisosinţă o „buclă", înspre, sau dinspre, Salina Turda, principalul obiectiv turistic al oraşului.

Vedeta muzeului este „prinţesa Franziska", o aristocrată gepidă, al cărei mormânt a fost descoperit în termele castrului Potaissa. Numele i-a fost plus în glumă de arheologul clujean Mihai Bărbulescu, cel care a descoperit-o în 1996, ca aluzie la sorgintea sa germanică.

Scheletul prinţesei este acum acoperit de o vitrină transparentă, care sticleşte în lumina spoturilor de la moderna amenajare muzeală. Oasele sunt înconjurate de bijuterii şi alte obiecte de valoare care au însoţit-o pe aristocrata germanică în mormânt. „Gepizii au ocupat zona castrului, care era deja ruinat. Erau atraşi de construcţiile romane impunătoare, cum erau termele de la Potaissa, a căror funcţiune însă nu o înţelegeau", spune muzeograful Dragoş Trif. Aşa se explică stabilirea unei reşedinţe aristocratice în fostele băi romane şi, mai mult decât atât, îngroparea „prinţesei Franziska" exact într-o... latrină a termelor.

„Au găsit acest loc gata săpat în podea, excrementele dispăruseră cu mult timp înainte, deci nu putea fi vorba să-şi dea seama despre ce funcţiuni avusese fosa, şi s-au gândit probabil să profite de acest spaţiu şi să aşeze aici corpul defunctei", adaugă muzeograful. Pe scurt, o lecţie despre ce poate înseamna ironia sorţii: rudele au vrut să îi ofere Franziskăi toate onorurile unor funeralii aristocratice, dar din neştiinţă au îngropat-o într-o latrină!

Mormânt bogat

Povestea descoperirii Franziskăi, spusă cu lux de amănunte pe panouri frumos ilustrate, se găseşte pe pereţii care înconjoară vitrina în care se află osemintele prinţesei. În 1996, când a fost descoperit, a fost cel mai bogat mormânt de femeie gepidă găsit pe teritoriul României.

Mormântul datează din a doua jumătate a anilor 500, când un regat gepid îşi stabilise centrul de putere în zona Clujului de azi. Aristocrata, de înălţime mică, circa 1,5 metri, a murit la vârsta de aproximativ 35 de ani, a avut parte de mai multe naşteri şi nu era obişnuită cu munca fizică.

Inventarul mormântului conţine cercei de aur împodobiţi cu almandine, fibule mari din argint şi numeroase mărgele mici din pastă de sticlă şi coral, din broderia veşmântului, o cataramă mare din argint, aur şi almandine, precum şi mărgele de chihlimbar, alte două catarame din argint, pentru încălţări, o oglindă metalică şi un pieptene din os.

Franziska nu este însă decât una dintre atracţiile muzeului turdean. Vizitarea acestuia începe, de fapt, cu sălile pentru expoziţii temporare, unde acum este găzduită o colecţie privată de obiecte şi unelte vechi, care ajută la reconstituirea ocupaţiilor tradiţionale de pe Valea Arieşului. Vizita continuă cu lapidariul muzeului, amplasat la subsol, care adăposteşte o colecţie valoroasă de monumente funerare romane de pe raza oraşului şi castrului Potaissa. Printre altele, se găseşte aici o stelă funerară pe care e reprezentată o scenă a banchetului funebru, având în prim-plan busturile a patru bărbaţi îmbrăcaţi în tunici.

Un tablou impresionant

Urmează ascensiunea pe o casă a scărilor acoperită cu sticlă, până la etajul I al Palatului Princiar, şi apoi încăperea care găzduieşte impresionantul (3...4 metri) tablou „Dieta de la Turda", o capodoperă din 1896 semnată de Körösfõi-Kriesch Aladár, care îl are în centru pe reformatorul David Francisc, în timpul celebrei diete din 1568, care a adoptat, pentru prima dată în Europa, un edict de toleranţă religioasă.

Pe traseul vizitei în muzeu urmează un hol cu mobilier neo-rococo şi un pian venerabil, realizat de un furnizor al curţii imperiale de la Viena. Apoi, e rândul încăperii unde se află Franziska, după care urmează o încăpere dedicată istoriei medievale a Turdei. Printre „piesele de rezistenţă" ale acesteia se numără un vas ceramic din 1722 - lucrare „de diplomă" a unei calfe.

La final, un spaţiu pentru fruntaşii din generaţia Memorandumului şi cea a Unirii din oraş, cu un accent pe ilustra familie Raţiu. În centrul acestei din urmă camere se găseşte biroul dr. Ioan Raţiu. Valoarea acestuia este dată nu atât de latura artistică, cât mai ales de ceea ce reprezintă pentru istoria locală. Piesa se află în colecţie încă de la înfiinţarea muzeului, în anul 1951.

Sarcofage ca obiecte de joacă

Punerea în valoare a muzeului odată cu restaurarea sa a presupus şi amenajarea unui mic parc în faţa intrării, unde au fost expuse, în aer liber, mai multe sarcofage romane. În lipsa unei supravegheri permanente, bucăţi din acestea sunt folosite ca obstacole de către tinerii turdeni pasionaţi de acrobaţii pe biciclete. „Noi nu avem posibilitatea să păzim în permanenţă şi clădirea şi parcul din apropiere. Este păcat că se întâmplă aşa ceva. Este o chestiune care ţine de educaţie. Sperăm să există mai mulţi bani la buget în viitor, astfel încât să putem supraveghea şi parcul", a comentat situaţia Carmen Dragomir, reprezentantă a muzeului.

Potrivit conducerii muzeului, acesta a fost vizitat anul trecut de 4.235 persoane, dintre care 1.080 au avut acces gratuit. Intrarea costă şase lei, preţ întreg, trei lei - cu reducere. Muzeul este deschis de marţi până duminică, de la ora 10:00 la 16:00 (15:30, ultima intrare).

Castrul Potaissa - mai e mult până departe

Tot în administrarea Muzeului de Istorie din Turda se află şi castrul roman Potaissa (foto), de pe raza oraşului Turda. Acesta nu este însă introdus în circuitul turistic propriu-zis. „În 2014 va începe o nouă sesiune de finanţări europene. Există un proiect făcut, pe care îl vom perfecţiona şi redepune. Sperăm să reuşim să introducem ruinele castrului în circuit, să le valorificăm turistic", a mai declarat Carmen Dragomir. Până atunci, la ruinele castrului se asigură ghidaj doar pentru grupuri, şi cu programare.

(Articol publicat iniţial în 2013, autor Cluj Travel)