Foto Satul în care răsare soarele de două ori, la doi pași de Cluj: drumeții la peste 1.000 m, cetate cu panoramă și gulaș

Unul dintre cele mai frumoase sate din România se află la mai puţin de o oră de Cluj-Napoca. Mai mult de atât, este destinaţia perfectă de week-end pentru iubitorii de drumeţii şi sporturi extreme.

Este vorba despre satul Rimetea (Torockó), din judeţul Alba, aşezat într-o depresiune mărginită de munţii Apuseni de o parte şi de Piatra Secuiului de alta. Deoarece versanții abrupți înconjoară satul, ei dau impresia că aici soarele răsare de două ori pe zi, după cum spun localnicii. Pitorescul localităţii se datorează peisajului montan mirific, portului popular unic şi arhitecturii deosebite. 

Peisaj de poveste, la doi paşi de Cluj. E îndrăgit de iubitorii de sporturi extreme şi drumeţii

Satul Rimetea a fost propus pentru a fi inclus pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO şi este singurul sat din România distins cu premiul "Europa Nostra" al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Relieful muntos din împrejurimile satului Rimetea fac din acesta destinaţia ideală pentru drumeţii montane, zbor cu parapanta, alpinism şi escaladă.

Obiective turistice din zonă

Piatra Secuiului

Ajunşi în sat, cu siguranţă veţi fi impresionaţi de monumentala Piatra Secuiului, care, pe lângă peisajul impresionant pe care îl oferă, este şi un obiectiv foarte important din zonă. Este un loc ideal pentru drumeţii, pentru ture montane, întrucât sunt trasee bine marcate şi se poate urca până la 1.130 de meri. De acolo de sus, panorama este realmente spectaculoasă.

Peisaj de poveste, la doi paşi de Cluj. E îndrăgit de iubitorii de sporturi extreme şi drumeţii

Casele zugrăvite în alb 

Majoritatea caselor secuieşti din Torockó sunt frumos restaurate şi păstrează cu sfinţenie stilul iniţial, toate fiind zugrăvite în alb. De asemenea, în 1996, 140 de proprietari de edificii cu valoare patrimonială au primit de ajutor financiar în cazul în care au făcut lucrări de mentenanţă fără a altera elemente valoroase din punct de vedere arhitectonic şi fără a schimba aspectul urbanistic al localităţii modificând faţadele edificiilor vechi. Lucrările de conservare a patrimoniului au dus la crearea de noi locuri de muncă pentru meşterii locali şi au avut şi un efect formativ, în sensul în care muncitorii din comună au învăţat tehnici de conservare a clădirilor istorice. 

Peisaj de poveste, la doi paşi de Cluj. E îndrăgit de iubitorii de sporturi extreme şi drumeţii

Muzeul Etnografic

Pentru a vă contura cât mai bine o imagine a istoriei zonei, trebuie neapărat să vizitaţi Muzeul Etnografic din localitate. Muzeul Etnografic se află în incinta clădirii Primariei şi se extinde în cinci încăperi. Colecţia de obiecte existentă aici, numărând peste 11.000 de piese şi cuprinde porturi tradiţionale, unelte folosite în diferite activităţi gospodăreşti, vase, exemplare de mobilă pictată, specifică zonei.

Biserica Unitariană

Situată în centrul localităţii, Biserica Unitariană a fost construită în secolul al XVII-lea. Turnul a fost finalizat în 1670, iar nava în 1796. Atât arhitectura rustică cât şi decoraţiunea interioară reflectă patrimoniul satului. În biserica se oficiază slujbe şi în prezent.

Cetatea Colţeşti

Celălalt sat al comunei, Colţeşti (Torockószentgyörgy) se află la cinci kilometri. Aici se află ruinele cetăţii cu acelaşi nume. A fost construită în jurul anilor 1296 de vice-voievodul Thorotzkay, ca cetate locuibilă şi de refugiu. Cetatea se află pe colina unui deal şi oferă o privelişte panoramică deosebită. Din Rimetea se poate ajunge cu maşina până la poalele colinei. Dacă dispuneţi de maşină de teren, iar vremea este bună, puteţi ajunge cu maşina până sus, la cetate.

Peisaj de poveste, la doi paşi de Cluj. E îndrăgit de iubitorii de sporturi extreme şi drumeţii

Pensiunile cu bucatele tradiţionale

Turismul este în floare la Rimetea. Nu găseşti loc de cazare dacă nu ai făcut rezervare din timp, cu toate că sunt în jur de 60 de pensiuni şi locuri de cazare puse la dispoziţie de localnici. La frumuseţea locului se adaugă ospitalitatea gazdelor astfel încât fiecare oaspete să aibe parte de impresii de neuitat. Desigur, fiecare pensiune sau gazdă oferă mâncare din bucătăria tradiţonală. Musai este să treceți pragul Conacului Colțești, care oferă, pe lângă o masă copioasă, și o priveliște ce-ți taie răsuflarea. 

Peisaj de poveste, la doi paşi de Cluj. E îndrăgit de iubitorii de sporturi extreme şi drumeţii

Peisaj de poveste, la doi paşi de Cluj. E îndrăgit de iubitorii de sporturi extreme şi drumeţii

Curiozităţi

Soarele răsare de două ori

Se spune că aici soarele răsare de două ori. Pentru început, din sat se observă cum soarele care a răsărit se ascunde imediat după Piatra Secuiului. Apoi, un pic mai târziu, răsare din nou printre stânci pentru a lumina satul.

Morminte săpate în stâncă

În Rimetea se găsesc aşa numitele morminte în stâncă, unice în România. Mormintele erau folosite din generaţie în generaţie. În prezent, săparea unor morminte în stâncă nu mai este posibilă din cauza declinului demografic, iar oamenii sunt îngropaţi în mormintele strămoşilor.

Uriaşul culcat pe spate

În lumina nopţii, Piatra Secuiului arată ca un uriaş culcat pe spate.

Comenteaza