Te dărâmă astenia de primăvară? Uite câteva alimente și băuturi care îți dau energie

Te dărâmă astenia de primăvară? Uite câteva alimente și băuturi care îți dau energie

Odată cu instalarea primăverii poți să te simți fără vlagă o perioadă, dar vestea bună este că simptomele asteniei de primăvară pot fi ținute în frâu cu ajutorul alimentației și a sportului.

Astenia de primăvară apare atunci când organismul are probleme în a se adapta la provocările care vin odată cu schimbarea anotimpului. Dacă te trezești încă de dimineața cu o stare de oboseală și în timpul zilei ai adesea o dispoziție proastă, iată câteva alimente și băuturi care ți-ar putea da un boost de energie:

Cafeaua

Este, probabil, cea mai cunoscuta bautura care energizeaza. Cantitatea mare de cofeina gasita in cafea actioneaza, in cazul celor mai multi oameni, ca un stimulent al sistemului nervos. Marele avantaj al cafelei, pe langa faptul ca stimuleaza dinamismul si combate starea de somnolenta, este imbunatatirea concentrarii. Totusi, trebuie sa ai in vedere ca, pentru a te bucura de un somn odihnitor, este indicat ca dupa ora 16:00 sa nu bei bauturi ce contin cofeina.

Ceaiul verde

Ceaiul verde, pe langa proprietatile sale energizante, gratie cafeinei, este considerat si o bautura bogata in antioxidanti. Continutul sau ridicat de antioxidanti provine in special din concentratia mare de polifenoli. Se considera ca o ceasca de ceai are un continut antioxidant de 3,5 ori mai mare decat un pahar de suc de portocale si de patru ori mai mare decat vitamina C. Proprietatile sale antioxidante au, prin urmare, un impact pozitiv asupra celulelor pielii, pentru a lupta impotriva imbatranirii.

Banana

Acest fruct este cunoscut ca o sursa importanta de potasiu si proteine. Acesta este si motivul pentru care bananele sunt consumate de catre sportivi, pentru a-si mentine nivelul optim de energie in timpul exercitiilor fizice. Pe langa nutrientii principali mentionati anterior, bananele contin un aminoacid numit triptofan, care produce serotonina, un neurotransmitator ce contribuie la o stare generala de bine.

Ciocolata

Ciocolata este un antioxidant si contine substante ce actioneaza ca stimulente ale sistemului nervos central, precum cafeina, teobromina sau feniletilamina. Aceste substante favorizeaza concentrarea si potenteaza starea de vigilenta, pe langa faptul ca iti ofera un plus de energie. Incearca sa consumi mai ales ciocolata neagra, deoarece este foarte bogata in cacao si, in plus, contine si magneziu.

Mierea

Bogata in glucoza, mierea este o sursa rapida de energie pentru organismul tau, fiind absorbita rapid. Nu ezita sa iti indulcesti ceaiurile de plante cu putina miere, mai ales cand te simti letargic si nu te poti concentra asupra activitatilor curente. De asemenea, pusa pe o felie de paine integrala prajita, mierea poate fi o excelenta gustare.

Asadar, atunci cand ai nevoie de un plus de energie, ai la indemana numeroase alternative dintre care o poti alege pe cea care ti se potriveste cel mai bine. Daca starea de oboseala nu este ameliorata si se prelungeste semnificativ, nu ezita sa discuti despre asta cu medicul tau. Oboseala cronica are nevoie de ingrijire de specialitate.

 

(sursa: acasa.ro)

Comenteaza