Top 3 cele mai căutate cartiere rezidențiale din Cluj-Napoca. Ce le face atât de speciale

Top 3 cele mai căutate cartiere rezidențiale din Cluj-Napoca. Ce le face atât de speciale

Cluj-Napoca are oficial 21 de cartiere, dintre care câteva sunt în topul preferințelor celor care care sunt în căutarea unei noi locuințe.

Cu o populație rezidentă oficială de peste 335.000 de locuitori și cu a doua cea mai mare economie locală din România, după București și aflat pe lista celor mai sigure orașe din lume, Cluj-Napoca este unul dintre cele mai râvnite metropole din țară, în ciuda prețurilor tot mai mari ale locuințelor. Orașul este într-o continuă expansiune imobiară pentru că...poate, iar cei care vânează o locuință la Cluj au de unde alege. Dar ce să aleagă?

Storia a întocmit un top al celor mai sigure cartiere din oraș. Au fost luate în calcul date precum siguranța, prețul pe metru pătrat al locuințelor noi, infrastructura și accesul la serviciile specifice necesare fiecărui individ (școală, mijloace de transport public, magazine diverse și altele).

Cele mai mari cartiere ale orașului sunt Dâmbul Rotund, Grigorescu, Mărăști, Mănăștur, Becaș, Borhanci, Sopor, Someșeni și Iris. Cele care s-au dezvoltat accelerat în ultimii ani sunt Plopilor, Borhanci, Făget, Becaș, Sopor, Someșeni, Europa și Bună Ziua, tot acestea sunt și cele cu cel mai ridicat potențial de dezvoltare viitoare. 

Dar, când vine vorba de cele mai sigure și căutate cartiere ale Clujului, topul arată așa:

Gheorgheni - "cel mai înverzit cartier al orașului" - este situat la est de zona centrală a Clujului, dezvoltat pe o schemă urbanistică trasată în anii 1960. Gheorgheni este cel mai înverzit cartier al orașului. Caracteristic este faptul că întâlnești la tot pasul pomi fructiferi, rămășițe ale livezilor și grădinilor care au fost desființate pentru a face loc blocurilor.

Regimul de înălțime variază de la 4 la 12 etaje. Lacul Gheorgheni sau Lacul fără fund este punctul central al cartierului, loc de promenadă și agrement, fiind inclus în Parcul Iulius Mall, loc predilect pentru evenimente publice. Livada Palocsay, o zonă plină de verdeață și pomi fructiferi, și Parcul Detunata sunt parte a cartierului. Baza Sportivă Gheorgheni, un complex sportiv cu 11 terenuri de sport, pistă de alergare, parc de aventură cu trasee prin copaci, amfiteatru, bouldering, teren de paintball și altele, este una dintre bijuteriile Clujului. 

Dezvoltarea cartierului continuă, iar noile blocuri oferă locuințe moderne, nefiind omise nici cele destinate birourilor, extrem de solicitate în ultimii ani. 

Mănăștur - "unul dintre cele mai bine dezvoltate din punctul de vedere al infrastructurii și transportului" -  cartierul aparține orașului din 1895, iar înfățișarea de azi este rezultatul reorganizării urbanistice din perioada comunistă. În 1965 cele mai multe dintre case au fost demolate, în locul lor au fost construite blocurile muncitorești care domină și astăzi. Cartierul este destul de aglomerat, dar are avantajul accesului la Autostrada Transilvania, la care se adaugă magazine de tot felul, școli, grădinițe și servicii în imediata vecinătate, fiind unul dintre cele mai bine dezvoltate din punctul de vedere al infrastructurii și transportului.

Tot cartierul este dominat de blocuri cu aer muncitoresc cu 4, 8 sau 10 etaje. Deși incluse în categoria locuințelor vechi, sunt căutate ca urmare a suprafețelor și a modului în care au fost compartimentate. În partea de sud a cartierului și-au făcut loc construcțiile noi.

Predomină casele individuale și duplexurile, dar sunt și blocuri cu diferite regimuri de înălțime, diversitatea de stiluri reprezentând principala caracteristică a construcțiilor.

Zorilor - "infrastructură demnă de apreciat și case luminate de primele raze ale soarelui" - cartierul a fost construit în anii '80 pe Dealul Hajongard într-o arie cu case, la sud de cetatea Clujului. Mai este cunoscut drept Hasengarten-Házsongárd sau „Grădina cu iepuri”. Numele vine de la poziția caselor luminate de primele raze ale soarelui, dimineața. Cartierul Zorilor are o infrastructură demnă de apreciat: străzi largi și spații verzi amenajate (Parcul Iuliu Prodan, de exemplu), latura de nord mărginindu-se în Grădina Botanică (una dintre cele mai mari și mai complexe din țară). 

Calea Turzii, la estul cartierului, este parte din E60, cel mai important drum european care traversează România. Locuitorii au la dispoziție o gamă largă de facilități: grădinițe, școli, piață agro-alimentară, două centre comerciale mari, farmacii, spitale, clinici private, hoteluri și pensiuni, restaurante, bănci și așa mai departe.

Pe locul 4 este Andrei Muresanu. Zona rezidențială are cea mai mare densitate de construcții interbelice, unele dintre ele spectaculoase în stil neomaur, mediteran, neobaroc, gotic, clasic și romantic, la care se adaugă numeroase construcții noi cu abordări moderne și minimaliste, ce aduc un amestec de stiluri arhitecturale originale. Predominante sunt locuințele individuale, dar și-au făcut loc și ansambluri, cu regim mediu de înălțime, de tipul blocurilor. Principalele artere sunt: Calea Turzii, strada Constantin Brâncuși și Alexandru Bohățiel, dar cartierul este structurat în patrulatere regulate cu străzi paralele și perpendiculare între ele. 

Aici se află casa lui Ion Agârbiceanu, a istoricul Alexandru Lepădatu, a filosofului D.D. Roșca, a criticului Nicolae Balotă și a profesorului Iuliu Hațieganu.

 

Comenteaza