Un turist american s-a speriat de prețurile de la Cluj! Nici nu s-a gândit să compare şi salariile românilor cu ale americanilor

Un turist american s-a speriat de prețurile de la Cluj! Nici nu s-a gândit să compare şi salariile românilor cu ale americanilor
| Foto: captura video - https://www.tiktok.com/@oopsimovedagain

Un turist venit de peste ocean pe meleagurile autohtone are o pagină cu aproape 60.000 urmăritori și 1,5 milioane de aprecieri. Recent a postat o comparaţie de preţuri ale cafelei şi ceaiului de la un mall din Cluj, cu cele din America. De comparaţia salariilor a uitat :(

Americanul a postat pe pagina sa de TikTok, @oopsimovedagain, care este urmărită de aproape 60.000 de oameni și are 1,5 milioane de aprecieri, un clip video în care povestește o întâmplare petrecută la Cluj-Napoca.

„Un Latte costă mai puțin de 3 dolari, adică 14,90 lei, atât de scumpă este România, de fapt. Tocmai am verificat prețurile din SUA. Prețul unui ceai negru, chiar acum în America, la Starbucks, în centrul LA, e de 3 dolari și 50 de cenți. E aproape de două ori mai scump decât un ceai în România. Un Latte costă 6 dolari, ceea ce înseamnă aproape dublul prețului din România”, a adăugat americanul.

A continuat apoi cu câteva calcule și a comparat prețul ceaiului negru, la Starbucks, în Los Angeles, cu cel de la un Starbucks dintr-un mall din Cluj-Napoca.

„Cum se face că țin în mână o cană de ceai și 5 lei. Am comandat un ceai negru (Black Tea) și ea a înțeles Caffe Latte, care costă 15 lei. Apoi am zis: «Nu. Am cerut black tea». Ea mi-a dat înapoi 5 lei. Asta înseamnă că un ceai negru, în România, într-unul dintre cele mai scumpe orașe din țară, Cluj, la mall, într-un Starbucks, care nu e cel mai ieftin, costă 2 dolari, adică 10 lei”, a spus americanul pe @oopsimovedagain

Chiar și așa, acesta crede că prețurile sunt mari în România şi că ţara noastră este o țară scumpă. În comentariile care au urmat postării pe TikTok românii l-au tras de mânecă şi i-au transmis că la salariile americanilor nu ar trebui să se plângă şi că România este de fapt scumpă pentru români, nu pentru americani.

Românii i-au propus americanului să calculeze câte cafele şi-ar permite ei dintr-un salariu şi câte ar încăpea într-un salariu autohton, iar după aceea să tragă o concluzie pentru cine e scumpă România. 

Comenteaza