Medicii clujeni au salvat viața unui nou-născut. Intervenție chirurgicală de mare succes la Spitalul de Copii
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 12:05
- Sănătate
- Ascultă știrea

În cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca a fost realizată o intervenție chirurgicală excepțională care a salvat viața unui nou născut.
Aceasta a fost efectuată de către domnul doctor Aurel Marin, șeful secției ORL din cadrul instituției medicale, în colaborare cu o echipă multidisciplinară a spitalului.
„Este o mare reușită medicală pentru care adresez sincere felicitări tuturor celor implicați, cu atât mai mult cu cât pacientul a fost un copil în vârstă de doar câteva zile. Expertiza, profesionalismul și experiența medicilor din cadrul Spitalului nostru de Copii și-au spus încă o dată cuvântul și au făcut echipă bună cu dotările medicale moderne de care ne-am asigurat ca unitatea noastră sanitară să dispună”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Născut în cadrul unei alte instituții spitalicești din municipiul Cluj-Napoca, la termen, copilul a prezentat la naștere o formațiune tumorală laterocervicală gigantă. Particularitatea și, totodată, dificultatea acestui caz au fost determinate de vârsta pacientului, dimensiunea formațiunii, de 800 g, reprezentând peste 20% din greutatea copilului la naștere, precum și de extensia acesteia, poziționarea și compresiunea formațiunii asupra traheei și a vaselor mari de la nivel cervical impunând efectuarea rapidă a operației.
Cazul a fost monitorizat încă din timpul vieții intrauterine astfel încât, odată cu nașterea, au fost întreprinse rapid investigațiile necesare și au fost luate toate măsurile pentru ca intervenția să aibă loc în deplină siguranță.
Intervenția chirurgicală a durat aproximativ șase ore, formațiunea a fost excizată în totalitate, evoluția post operatorie a micului pacient fiind una rapid favorabilă.