Mircea Miclea, pesimist privind viitorul educației din România: "Niciodată n-am văzut atâta tristeţe sau frustrare în cancelarii. Vom rămâne fără profesori"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 17:05
- Educaţie
- Ascultă știrea
Fostul ministru al educaţiei, profesorul clujean Mircea Miclea avertizează că școlile din România se apropie de momentul în care vor rămâne fără cadre didactice.
Mircea Miclea atrage atenția că îmbătrânirea corpului profesoral şi lipsa tinerilor care aleg o carieră la catedră va duce la o criză în sistemul de educație.
„Doar 9% dintre cadrele didactice sunt sub 30 de ani”, a declarat Mircea Miclea, avertizând că tendinţa actuală poate conduce la o criză majoră de personal în şcoli. „În curând vom rămâne fără profesori”, a spus fostul ministru, într-o ediţie a emisiunii „Viitor pentru România”, de la Prima News.
În același timp, profesorul clujean a descris anul şcolar actual drept unul extrem de dificil pentru cadrele didactice, în special pentru profesorii din mediul rural, întrucât majorarea normei didactice nu a însemnat doar mai multe ore la catedră, ci şi drumuri suplimentare între şcoli pentru completarea normei.
„Pentru profesorii din mediul rural, unde este mult mai greu de a face lucrurile, a însemnat, de fapt, încă o navetă”, a explicat fostul ministru. În multe localităţi, şcolile au doar clase primare sau gimnaziale, iar profesorii sunt nevoiţi să meargă în mai multe unităţi pentru a-şi completa norma.
Miclea susţine că această realitate, combinată cu nivelul ridicat al birocraţiei şi cu lipsa unei recunoaşteri reale a rolului profesorului în societate, a generat o stare de nemulţumire fără precedent în şcoli.
„Niciodată n-am văzut atâta tristeţe sau frustrare în cancelarii”, a afirmat Mircea Miclea.











