Momente incredibile. Fostul atacant al CFR-ului a marcat de două ori și a eliminat Real Madrid
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:24
- Sport
- Ascultă știrea
Jefte Betancor, jucătorul trecut prin Gruia a contribuit decisiv la victoria celor de la Albacete în Cupa Spaniei.
În 2022, atacantul iberic ajungea la CFR Cluj de la Farul Constanța, însă nu a impresionat în tricoul vișiniu și a fost curând îndepărtat. Totuși, Jefte și-a regăsit forma în Grecia, iar miercuri a avut parte de meciul carierei în Spania.
Legitimat la divizionara secundă Albacete, atacantul ajuns la 32 de ani a intrat în minutul 58 al întâlnirii cu Real Madrid, la scorul de 1-1. Pe final, Jefte a devenit erou, după ce a înscris de două ori, în minutele 82 și 90+4 și a contribuit decisiv la o victorie istorică.
Astfel, atacantul îndepărtat de CFR Cluj după ce a marcat doar 5 goluri în 32 de apariții, a ajuns în lumina reflectoarelor după ce a adus un succes remarcabil pentru Albacete.
Crescut de Hercules, Jefte a mai jucat în Spania pentru Ontinyent, Tenerife, Eldense, Union Viera, Las Palmas, Arandina, San Fernando, în Austria pentru Stadl-Paura, Mattersburg, Vorwarts Steyr, SV Ried, în România pentru FC Voluntari, Farul Constanța și CFR Cluj, în Cipru pentru Pafos și în Grecia pentru Panserraikos și Olympiacos.











