Bătaia "ruptă din Rai" a românului. Şi-au disciplinat copilul de doi ani până la coma de gradul 4

Bătaia "ruptă din Rai" a românului. Şi-au disciplinat copilul de doi ani până la coma de gradul 4

Un copil în vârstă de doi ani din judeţul Neamţ este internat în stare critică la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi, fiind în comă de gradul patru. Micuţul s-a ales cu traumatisme grave după o bătaie administrată chiar de către părinţi. 

Copilul a fost transferat, în noaptea de marţi spre miercuri, de la Spitalul de Neurochirugie la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi, având mai multe fracturi, medicii precizând că traumatismele ar fi cauzate de lovituri.

„La prima evaluare prezintă necroză de fese şi hematoame intracerebrale. Este în comă, ventilat mecanic, starea fiind critică. Se aplică tratamentul specific în această patologie, însă evoluţia va fi destul de greu favorabilă, având în vedere multiplele leziuni pe care le prezintă pacientul”, a afirmat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, citat de g4media.ro

Micuţul va fi evaluat şi de medici de la Institutul de Medicină Legală, în condiţiile există suspiciuni privind lovituri aplicate copilului de membri ai familiei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că luni a fost înregistrat un dosar penal, în urma sesizării poliţiştilor din cadrul Secţiei nr. 14 Urecheni, cu privire la faptul că un echipaj de ambulanţă a preluat un copil care prezenta multiple leziuni, suspiciunea fiind că ar fi fost agresat de către părinţi.

Acum părinţii micuţului sunt cercetaţi de procurori pentru vătămare corporală şi rele tratamente aplicate minorului, fiind reţinuţi iniţial pentru 24 de ore, iar apoi au fost prezentaţi Judecătoriei Târgu Neamţ care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Comenteaza